Culiță Sterp, chemat de urgență la „Survivor”! Ce răspuns a dat artistul: Pleacă după Iancu în Dominicană? „Mi-e dor de el!”

Culiță Sterp a dat, zilele trecute, marea veste! A fost solicitat de Pro TV să meargă în Republica Dominicană de urgență, pentru a participa la „Survivor”, alături de fratele său Iancu. Artistul a stat două săptămâni până să ia o decizie în acest sens. 

Culiță Sterp (31 de ani) și-a pus fanii pe jar, anunțând zilele trecute că a fost, din nou, ofertat să meargă la „Survivor All Stars” competiție unde participă la acest moment și fratele său, Iancu, care face parte din tabăra Războinicilor. 

Artistul a dat vestea, pe rețelele de socializare, precizând că a fost sunat de producătorii de la Pro Tv insistent, în ultima vreme, pentru a se duce în Dominicană.  

Culiță a cerut timp de gândire două săptămâni, pentru se consulta cu familia și fanii, care i-au transmis că-l doresc cu nerăbdare în competiția din Dominicană. 

Culiță Sterp: „Decizia mea a fost să nu merg”

După cele două săptămâni de gândire, artistul le-a comunicat fanilor săi decizia luată.

„ În urmă cu două săptămâni, am fost chemat la <<Survivor>> și v-am cerut și vouă părerea ca să iau o decizie.

Decizia mea a fost să nu merg, pentru că în primul rand nu pot să stau fără familie. Când am fost în 2021, nu-l aveam pe fiul meu și nu erau nici evenimente pentru că era pandemie.

Nu pot renunța nici la evenimente, am foarte multe contracte, minim trei pe săptămână, la care trebuie să fiu prezent.

Îmi pare rău dacă am dezamăgit pe cineva pentru că mulți mi-ați scris că ați fi vrut să mă vedeți acolo. 

Și eu aș fi vrut să merg, să mă întâlnesc și cu Iancu, pentru că mi-e dor de el. Poate pe viitor, dacă se mai face și o să mă anunțe din timp, o să mă vedeți acolo”, le-a transmis Culiță fanilor săi, pe rețelele sociale. 

Momit cu bani mai mulți decât în 2021 

Într-un alt dialog cu fanii, Culiță a mai dezvăluit că producătorii de la Pro Tv i-au oferit bani mai mulți acum decât în 2021. 

„Nu mă lasă nici ăștia din formație, că nu mai fac bani dacă plec eu. Trei, patru cântări pe săptămână, de miercuri…Nu știu ce să fac, să mă duc sau nu. M-aș duce, dar nu pot să anulez contractele cu oamenii, am mult de cântat. Nu știu ce să fac, o să încerc, e greu (…).

Mi-au și spus că-mi dau un preț destul de bun, mult mai mult decât am cerut eu prima dată, numai să mă duc”, a mai spus Culiță. 

Culiță Sterp a participat la „Survivor” în 2021. De ce a abandonat competiția? 

Culiță Sterp a mai făcut o dată parte din proiectul „Survivor România”. În 2021, artistul a concurat pentru echipa Faimoșilor. 

Culiță a fost pe punctul să ajungă în finală, dar a cerut să fie trimis acasă, ca să îi fie alături soției sale Daniela, care la acea vreme era însărcinată. Artistul a dorit să fie martor la venirea pe lume a băiețelului său, Milan.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
banner cristina cioran png
Noul serial „Ana, Mi-ai fost scrisă-n ADN” s-a lansat printr-o petrecere de Crăciun foto: Mihai Stetcu
netflix pixabay png
image png
banner Oana Ioniță
image png
netflix pixabay jpg
marinela chelaru colaj captura video jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net