Filmul abia lansat pe Netflix care a oprit planeta în loc. Te ține cu sufletul la gură de la început până la sfârșit

Este un film care s-a lansat recent, cu numai câteva zile în urmă. Însă, într-un timp foarte scurt, această producție a reușit să ajungă în topul preferințelor din România, iar publicul din întreaga lume s-a îndrăgostit de acest film fascinant.

Netflix a reușit din nou să captureze atenția întregii lumi, de această dată cu ajutorul unui film care s-a lansat destul de recent. Mai precis, este vorba despre „O femeie normală” („A Normal Woman”), care s-a lansat pe data de 24 iulie 2025. Iar în numai câteva zile, filmul a ajuns în topul preferințelor din România!

Practic, acest film este un thriller horror psihologic care spune povestea unei femei bogate din Indonezia care, cel puțin la prima vedere, pare să aibă tot ce își dorește. În plus, ea și soțul ei deja încep să pună pe picioare un imperiu formidabil în lumea afacerilor. Însă, lucrurile iau rapid o întorsătură terifiantă.

Filmul care a cucerit publicul de pe Netflix

Milla, personajul principal al acestui film, începe să aibă coșmaruri tensionate care încep să se manifeste și fizic, atunci când Milla este trează. Acest film poate că vă va aminti de „The Substance”, o altă producție cu o poveste destul de similară care a cucerit întreaga lume anul trecut.

Iar la finalul filmului, deși Milla trece prin clipe terifiante pe care nu și le poate explica, tot nu se știe precis ce a cauzat, de fapt, problemele care i-au dat complet viața peste cap.

„O femeie normală” poate fi vizionat oricând pe Netflix

Cei care doresc să vadă acest film plin de tensiune și mister o pot face oricând doresc, pe platforma de streaming Netflix. Acest film s-a lansat recent, pe data de 24 iulie, iar dacă doriți să vedeți un film care să vă ofere un sentiment de tensiune încă de la prima scenă, această producție este alegerea perfectă.

„O femeie normală” este unul dintre cele mai populare filme de pe Netflix în acest moment și merită să îi oferiți o șansă.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
Adrian Mutu (Sportpictures) jpg
Dana Rogoz, foto Instagram jpg
Captură de ecran din 2025 12 05 la 18 20 04 png
banner daniel pavel jpg
dan capatos jpg
netflix pixabay jpg
Mihai Traistariu, Theo Rose, foto arhiva  jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net