Mihai Bendeac rupe tăcerea despre credință. De ce s-a îndepărtat actorul de religie și creștinism: „Ce semeni, aia culegi”
Mihai Bendeac a vorbit deschis despre relația sa cu religia și spiritualitatea, explicând de ce s-a îndepărtat de biserică și de ortodoxism. Actorul a mărturisit că valorile și eforturile lui de a fi o persoană mai bună nu se potriveau cu ceea ce vedea în cadrul instituției religioase și a subliniat importanța spiritualității și a gesturilor bune în viața de zi cu zi.

Mihai Bendeac a vorbit despre motivul pentru care s-a îndepărtat de biserică și de religie. Actorul a explicat că, pentru el, instituția religioasă nu îi oferă rezultate și nu se aliniază cu valorile lui morale.
În timp ce încerca să se dezvolte și să fie o persoană mai bună, Bendeac a observat că eforturile lui nu se potriveau cu ceea ce vedea la biserică. Prezentatorul de la „The Ticket” a subliniat că pentru el valorile personale și faptele bune sunt mai importante decât apartenența la o instituție religioasă.
„Momentul în care eu m-am îndepărtat de biserică în sine, ca instituție, și de ideea de religie a fost momentul în care mi-am dat seama că, dacă ar fi să ne raportăm la companii, rezultatele pe care le obține religia, ca SRL sau ca instituție, sunt absolut dezamăgitoare pentru mine.
Eu am renunțat la religie și am renunțat la ortodoxism, pentru că mie mi s-a părut că valorile mele morale și, cum să spun eu, tot ceea ce lucram eu cu mine înspre a fi mai bun, pe măsură ce făceam treaba asta, mă îndepărtam mai mult. Pentru mine, spiritualitatea este foarte, foarte simplă: ce semeni, aia culegi; este o chestie karmică, pur și simplu”, a mărturisit actorul în podcast-ul „Ne pasă” al lui Șerban Copoț.
„Nu merg la biserică, dar sunt foarte credincios”
În decembrie 2024, Mihai Bendeac a revenit asupra subiectului. Actorul a explicat:
„Nu sunt creștin ortodox, nu cred în Dumnezeul ortodox, nu merg la biserică, dar sunt foarte credincios. Sunt extrem de spiritual, mult prea spiritual. Pe măsură ce am devenit din ce în ce mai spiritual, cu atât mai mult dezgust m-am îndepărtat de religie. Încerc, în cele mai multe momente, să mă gândesc la ce ar visa oamenii să însemne divinitatea, oricare ar fi ea, și să fac acest exercițiu să mă pot comporta așa cum persoana respectivă și-ar imagina că este divinitatea”, a declarat Mihai Bendeac în podcast-ul lui Damian Drăghici.
Mai mult, actorul a subliniat că orice om poate aduce schimbări pozitive, chiar și prin gesturi mici:
„Tu poți să schimbi viețile celor cu care interacționezi chiar și pentru o singură secundă. Dacă nu reușești să-l faci pe un om care, poate, a avut o zi mizerabilă, să simtă ceva, să-i zâmbești, să-i schimbi un pic starea, asta este o chestie care ține de divinitate. În momentul ăla, divinitatea lucrează prin tine sau, mai degrabă, tu lași ca divinitatea să lucreze prin tine”, a mai adăugat el.



































