Ștefan Floroaica a cedat la Asia Express. Motivul pentru care concurentul a izbucnit în lacrimi: „În continuare mă întreb cum o fi reușit ea”
Momente pline de dor și emoție pentru Ștefan Floroaica, colegul lui Alexandru Ion din competiția Asia Express. Concurentul nu a mai putut face față dorului de persoana iubită și a cedat, izbucnind în lacrimi.

Asia Express este o provocare extrem de dificilă pentru fiecare participant, atât din punct de vedere fizic, cât și emoțional, limitele fiind împinse la maximum. Dorul de casă și de cei dragi devine o adevărată probă de rezistență, iar pentru Ștefan Floroaica distanța față de partenera sa, Sânziana Negru, se dovedește a fi cea mai mare încercare.
Ștefan Floroaica, topit de dorul iubitei sale
Sânziana Negru și Ștefan Floroaica doi formează un cuplu de mai bine de doi ani, iar relația lor este una solidă. Tocmai de aceea, rarele momente în care au fost nevoiți să stea despărțiți au fost dificile, însă experiența Asia Express aduce pentru Ștefan un test emoțional aparte.
„I-am povestit de Sânziana și de faptul că a participat la o ediție precedentă. Ei i se părea foarte greu ce facem (…) Și-a zis: «Imaginează-ți cum e să ai sub 50 kilograme, să cari și rucsacul ăsta în spate, să duci și toată experiența până la final și să o și câștigi.» Am 90 de kilograme, aproape dublu, și când car rucsacul ăla, mi se pare greu. Mie ca bărbat mi se pare greu tot ce se întâmplă aici. În continuare mă întreb cum o fi reușit ea”, a spus Ștefan Floroaica, la Asia Express.
„Cred că acum e prima oară când suntem despărțiți, după ce ne-am cunoscut mai bine”
De asemenea, Ștefan Floroaica a reamintit faptul că iubita sa a participat în sezonul precedent al competiției, alături de Laura Giurcanu, cele două reușind să câștige marele premiu. Chiar dacă și atunci a fost nevoit să stea departe de Sânziana Negru, situația a fost mai ușor de gestionat, întrucât relația lor se afla la început și nu ajunseseră încă să se cunoască atât de profund ca acum.
„Mi-e foarte dor de Sânziana. Îmi e foarte dor de ea. Nu aș vrea să plâng. Am mai fost despărțiți când ea a fost la America atunci, doar că eram la începutul relației, nu ne cunoscusem așa de bine. Cred că acum e prima oară când suntem despărțiți, după ce ne-am cunoscut mai bine”, a mai declarat concurentul.





































