Un fost concurent „Big Brother” a murit! Și-a dorit să o cucerească pe Daniela Crudu la „Burlăcița”

Ciprian Azoiței, una dintre figurile emblematice ale reality-show-urilor românești din anii 2000, s-a stins din viață la vârsta de 49 de ani. Vestea tristă a fost făcută publică de apropiații acestuia pe rețelele de socializare, alături de detalii privind funeraliile. Cauza decesului nu a fost făcută publică.

Ciprian Azoiței a murit la 49 de ani / foto: Instagram
Ciprian Azoiței a murit la 49 de ani / foto: Instagram

Cunoscut pentru prezența sa carismatică și autentică în emisiuni de televiziune, Ciprian Azoiței a devenit un nume familiar publicului larg începând cu anul 2003, când a participat la prima ediție a show-ului „Big Brother”, un format revoluționar la acea vreme. Sinceritatea, umorul și naturalețea sa l-au transformat rapid într-unul dintre favoriții telespectatorilor, chiar dacă nu a câștigat competiția.

Ulterior, Ciprian a continuat să apară în emisiuni de divertisment care s-au bucurat de un succes considerabil. A fost prezent în „Mărul discordiei”, unde a concurat pentru atenția unor personaje cunoscute din showbiz, printre care Margherita de la Clejani, Laurette și Bianca Jurcă, cu care, potrivit unor surse, avusese anterior o relație în afara platoului.

Am aflat cu tristețe vestea că Ciprian Azoiței a plecat dintre noi… Unul dintre oamenii cu care am împărțit câteva momente frumoase într-o emisiune, în urmă cu câțiva ani… Deși nu ne-am cunoscut în profunzime, pot spune cu sinceritate că, în perioada filmărilor, a dat dovadă de bunătate, calm și respect față de toți cei din jur.

Nu știu ce s-a întâmplat exact, dar a plecat mult prea devreme… Voi posta o poză din acea perioadă, o amintire dragă din tinerețe, din momentele frumoase petrecute în emisiune alături de el. Transmit condoleanțe familiei și celor apropiați Dumnezeu să-l odihnească în pace”, a transmis Bianca Jurcă, pe Facebook.

A încercat să o cucerească pe Daniela Crudu la „Burlăcița”

Un alt moment memorabil a fost apariția sa în emisiunea „Burlăcița”, în încercarea de a-i câștiga inima Danielei Crudu. Deși eliminat devreme, a reușit să lase o impresie puternică, fiind cerut înapoi în competiție chiar de către protagonistă.

Moartea sa a provocat durere în rândul celor care l-au cunoscut și i-au fost apropiați. Printre cei profund afectați se numără și Silviu Andrei, DJ-ul lui Capatos. Cei doi împărtășiseră o prietenie de durată, iar pierderea lui Ciprian, survenită la doar două zile după moartea unui alt apropiat, a lovit puternic.

Ciprian, de ce, măi, frate, măi prietene drag? Unde te-ai grăbit așa? Offfff….D-zeu să te odihnească în pace. Ai fost un prieten devotat si cinstit. Îti mulțumesc pentru toate clipele minunate petrecute împreună”, a transmis și Silviu Andrei.

Vestea tristă a fost făcută de către persoane apropiate lui Ciprian Azoiței. Cauza decesului nu a fost dezvăluită, însă au fost oferite detalii despre înmormântare:

Bună seara… Din păcate, anunț că a murit Ciprian Azoiței, prietenul nostru comun… Atașez mesajul mamei lui, mâine e înmormântarea la ora 12 în Cimitirul din Calea Șagului”, a afirmat prietena lui Ciprian.

Cu inimă îndurerată, eu, Marieta Azoiței, anunț trecerea în neființă a fiului meu drag, Ciprian Azoiței. Plecarea sa mult prea devreme lasă un gol imens în sufletul meu și al celor care l-au iubit și cunoscut. Slujba de înmormântare va avea loc în data de 27.05.2025, ora 12.00, la cimitir Calea Sagului, capelă 3. Cei care doresc să își ia rămas bun sunt bineveniți să fie alături de noi în aceste clipe grele”, se arată în mesajul mamei lui Ciprian.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
netflix depositphotos1 jpeg
netflix depositphotos1 jpeg
banner liana stanciu png
image png
netflix depositphotos1 jpeg
netflix pixabay jpg
cbddfe7d a0e9 4768 b710 23066826f538 jpeg
Imagine WhatsApp 2025 12 11 la 19 08 04 b3c834a2 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net