Vedeta Antena 1 care a jucat în Las Fierbinți. Multe lume a uitat că a fost prezentă in serial
Ilona Brezoianu, cunoscută publicului din România atât de pe scena teatrului cât și din numeroasele show-uri la care a participat, este un super talent. Asta o știm cu toții pentru că de-a lungul timpului a demonstrat-o. Puțini știu însă că vedeta Antena 1, a făcut parte din cel mai cunoscut serial de comedie, „Las Fierbinți” de la PRO TV.
Vedeta Antena 1 care a jucat în „Las Fierbinți de la PRO TV”
Ilona Brezoianu și-a început cariera de actriță la un an după ce a terminat liceul, când a devenit studentă la UNATC. De atunci e îndrăgostită iremediabil de ceea ce face și a avut perioade când juca în 12 piese de teatru în aceeași perioadă. În prezent, Ilona Brezoianu este actriță la Teatrul de Comedie, dar a jucat și la Teatrul Avangardia, Teatrul Național, Teatrul Metropolis, Green Hours și la Teatrelli.
La vârsta de 22 de ani, Ilona a câștigat primul ei premiu, urmat de alte trei premii pentru titlul de cea mai bună actriță. Între timp, Ilona a descoperit și pasiunea pentru televiziune, iar telespectatorii par să o îndrăgească pe carismatica actriță, o prezență mereu veselă și pusă pe șotii.
Până la vârsta de 33 de ani, actrița a reușit să își formeze o experiență profesională de invidiat pornind de la teatru, producții de televiziune și chiar YouTube. Până acum a participat în „Mangalița”, „eXtra Factor”, „Atletico Textila”, ”iUmor”, „Super Neatza de Weekend”, „Te Cunosc de Undeva”. Totuși, puțini își amintesc că timp de un sezon, actrițaa jucat îl serialul „Las Fierbinți”, acolo undea interpretat-o pe Lumința, asistenta din sat după care toți bărbații din sat erau topiți.
Ulterior, vedeta a ajuns la Neatza, unde a demonstrat că face față oricărei probe de dans, muzică sau actorie. Prin urmare, chiar ea însăși a spus că îi este greu să aleagă ce îi place mai mult.
„E greu de ales un singur lucru care îmi place cel mai tare la ceea ce fac, având în vedere că am un meniu diversificat de la teatru, televiziune, filme, şi influencereală să spunem aşa… practic încerc să le dau oamenilor din bucuria cu care trăiesc.
Să ofer emoţie pe scenă, să-i fac să râdă în faţa televizoarelor, să fac rolurile cu care să rămână în minte, sau le recomand tot felul de locuri sau lucruri care mi se pare de folos. Cel mai tare îmi place când le văd bucuria din ochi atunci când se întâlnesc cu mine.
Dincolo de actorie cred că aş putea avea o carieră în muzică pentru că îmi place şi din spusele altora chiar aş putea excela dacă aş lucra la asta. Mai ales că atunci când cânt simt că mă ridic de la pământ. E o senzaţie specială”, declara Ilona Brezoianu, în urmă cu ceva timp.