Alimentele picante, secretul longevităţii

Alimentele picante, secretul longevităţii

Ultima actualizare:
1 2 jpg jpeg

Oamenii de ştiinţă au constatat că ardeiul iute are acest efect pentru că inhibă capacitatea organismului de a simţi durere. Cercetătorii au făcut experimente pe şoareci care au fost modificaţi genetic.

În organismul lor nu a mai fost produsă proteina responsabilă cu simţul durerii, şi anume TRPV1. S-a constat că şoarecii supuşi experimentului au trăit cu până la 14% mai mult decât ceilalţi. Şi asta nu este tot, căci la şoarecii care au luat parte la cercetare s-au întâlnit mult mai puţine cazuri de cancer şi de boli care afectează memoria.

,,Credem că blocarea acestui receptor al durerii ar putea fi foarte utilă, nu numai pentru alinarea durerii, ci şi pentru promovarea longevităţii şi a sănătăţii metabolice, mai ales pentru prevenirea diabetului şi obezităţii", a explicat cercetătorul Andrew Dillin, de la Universitatea din California.

Potrivit acestuia, ardeiul iute conţine capsaicină, un compus care inhibă funcţionarea TRPV1. Unii cercetători sunt de părere că acest compus este de ajutor şi persoanelor care se luptă cu kilogramele în plus, căci reduce pofta de mâncare.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
shutterstock 2736316641 jpg
Odihnă, flori, somn jpg
shutterstock 2468797885 jpg
fistic_shutterstock.jpg
lapte jpg
clicksanatate ro swoly supplements Hw7JRXXfB8c unsplash jpg
shutterstock 2745471509 jpg
shutterstock 1390237604 jpg
image
image