Cum scapi de durerile de urechi din timpul zborurilor?

Cum scapi de durerile de urechi din timpul zborurilor?

Ultima actualizare:
1 2 jpg jpeg

Răcelile agravează simptomele

Dacă eşti puţin răcit, sau te ustură în gat, aşteaptă-te ca pe zbor starea ta de sănătate să se înrăutăţească. În avion, orice simptom de boală ai avea, se simte din ce în ce mai rău, pentru că presiunea se modifică pe tot parcursul zborului, iar nivelul de oxigen este mult mai mic decât în mod normal.

Aşa că organismul nostru este supus unui stres suplimentar şi are de suferit. Sunt mii de persoane care sufeă din această cauză, mai ales că urechile ţi se pot înfunda şi când urci cu telecabina.

Când doare mai tare?

Durerile de urechi se pot resimţi mai acut în timpul decolării, dar şi la aterizare. Totodată, poţi rămâne cu dureri şi la câteva ore după ce ai coborât din avion. Medicii spun că în cazul în care suferi de otită, să eviţi călătoria cu avionul.

Se poate întâmpla ca să ai mari probleme, de la perforarea timpanului, până la pierderea auzului.

Sfaturi de la specialişti

Cristina Toader, fost însoţitor de bord, coordonator al proiectului Cum Ajungi Stewardesă, ne spune cum să combatem aceste probleme, când zburăm cu avionul.

„Ca să previi aceste dureri de urechi, care sunt cauzate de presiunea din avion, e bine să iei un antiinflamator (ibuprofen), înainte cu 2 ore de zbor”, spune Cristina Toader.

2 jpg jpeg

Dacă ai uitat sa iei o pastilă, pe zbor, poţi sa încerci unul din următoarele trucuri recomandate de specialişti.

  • mestecă gumă pe parcursul aterizarii sau poţi alege suptul unei bomboane
  • bea apă, cu înghiţituri mici şi dese
  • cască şi mişcă-ţi maxilarul, ca şi cum ai musca
  • foloseste picături nazale
  • suflă-ţi nasul, de câteva ori

Totodată, nu uita ca atunci când pleci în vacanţă cu avionul să porţi haine lejere, dar să ai şi un hanorac sau pulover la îndemână, în caz că nu te împaci cu aerul condiţionat.

Mai citeşte şi:

Mobilul provoacă ţiuit în urechi

Gingko biloba combate ţiuitul în urechi



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
plimbare vecteezy jpg
citire etichete jpg
Dentist - cabinet stomatologic FOTO Shutterstock
parmezan istock jpg
dus pexels jpg
pexels yok lesmono 1585914457 37284767 jpg
Gripă- răceală - femeie bolnavă FOTO Shutterstock
adolescent jpg
image
image