Cercetătorii au descoperit originea maladiei Parkinson

Cercetătorii au descoperit originea maladiei Parkinson

Ultima actualizare:
2 jpg jpeg

Autorii studiului au identificat în creier o serie de fibre care se fac vinovate de declanşarea maladiei Parkinson, o boală neurologică degenerativă, potrivit francetvinfofr,. citat de Mediafax.

Oamenii de ştiinţă explică faptul că o proteină care se acumulează sub forma unei panglici deasupra neuronilor provoacă, în funcţie de forma acelor acumulări, mai multe maladii neurologice, inclusiv Parkinson.

Cercetătorii francezi şi belgieni au verificat descoperirea într-un studiu realizat pe şoareci, pentru a demonstra faptul că acea proteină cauzează într-adevăr sindromul parkinsonian. Oamenii de ştiinţă speră să dezvolte în viitorul apropiat o serie de anticorpi şi alte tratamente eficiente împotriva acestei boli grave.

În Franţa, 1% din totalul persoanelor în vârstă de peste 65 de ani suferă de Parkinson, având o calitate a vieţii degradată şi fiind nevoite să se bazeze pe medicamente costisitoare care au o eficienţă redusă.

Noua descoperire ar trebui să permită, de asemenea, o diagnosticare mai timpurie a persoanelor care dezvoltă maladia Parkinson.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
1 hrean jpg jpeg
ciclism jpg
shutterstock 2669409383 jpg
balonare jpg
shutterstock 2670624427 jpg
burta jpg
shutterstock 2736316641 jpg
Odihnă, flori, somn jpg
image
image