Consumul de carne roşie creşte riscul de moarte prematură

Consumul de carne roşie creşte riscul de moarte prematură

Ultima actualizare:
2 jpg jpeg

Cercetătorii americani trag un semnal de alarmă în ceea ce priveşte consumul de carne roşie care, potrivit studiilor efectuate recent, creşte riscul de moarte prematură.

Alegând carnea roşie în detrimentul celei albe, precum cea de pui sau de peşte, te expui riscului de a suferi de afecţiuni cardiace, diabet şi diferite tipuri de cancer.

Oamenii de ştiinţă de la Şcoala de Sănătate Publică Harvard au studiat alimentaţia a peste 121.000 de persoane de până în 28 de ani.

În urma cercetărilor, au descoperit că decesele a 23.926 de participanţi au avut legătură cu obiceiul de a consuma carne roşie. În special cea procesată.

Profesorul Frank Hu, coordonatorul studiului, a declarat că aceste investigaţii aduc probe convingătoare că un consum regulat de carne roşie, în special cea procesată, contribuie în mod substanţial la decesul prematur“.

Acesta a mai adăugat că: „Prin alegerea altor surse de proteine, mai sănătoase, în locul cărnii, se poate îmbunătăţi considerabil starea de sănătate şi se poate reduce riscul de a suferi de afecţiuni cronice şi deces“.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
shutterstock 2670624427 jpg
burta jpg
shutterstock 2736316641 jpg
Odihnă, flori, somn jpg
shutterstock 2468797885 jpg
fistic_shutterstock.jpg
lapte jpg
clicksanatate ro swoly supplements Hw7JRXXfB8c unsplash jpg
image
image