Eşti prima născută? Ai toate şansele să devii o femeie de succes

Eşti prima născută? Ai toate şansele să devii o femeie de succes

Ultima actualizare:
1 2 jpg jpeg

Potrivit cercetării, dacă eşti prima născută, ai cu 13% mai multă ambiţie decât ceilalţi fraţi sau surori. Cercetătorii au evidenţiat că unele dintre cele mai puternice femei ale lumii au în comun şi faptul că sunt primii copii ai familiei.

Vorbim despre Beyonce, Hillary Clinton, Oprah Winfrey sau scriitoarea JK Rowling. Dacă eşti sora cea mare, ai cu 16% mai multe şanse să studiezi la univeristăţi de prestigiu şi cu 4% mai multe şanse să termini cu calificări mai bune decât ceilalţi fraţi ai tăi.

Nu numai fetele au astfel de şanse, ci şi băieţii. O demonstrează Barack Obama, Bill Clinton ori George W Bush.

Cât despre explicaţiile pe care le-au găsit cercetătorii, ei spun că poate fi ,,de vină” faptul că părinţii le dedică mai mult timp acestora.

Cercetătorii sunt de părere că, după primul copil, părinţii ar trebui să mai aştepte aproximativ patru ani dacă îşi doresc un al doilea membru în familie. Astfel, ei vor fi dispuşi să îi acorde şi acestuia o atenţie la fel de mare.

Studiul a mai arătat că mulţi dintre câştigătorii premiului Nobel şi dintre preşedinţii Statelor Unite ale Americii au fost primii născuţi în familiiile lor.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
tiuit in urechi  jpg
psiholog jpg
femeie psiholog jpg
femeie care se da cu parfum jpg
Picture1 png
Urania Cremene (2) png
alergii  jpg
bullying png
image
image