Cum se schimbă creierul fetelor la ieşirea din copilărie

Fiica ta care nu mai e tocmai un copil are zile în care îţi vorbeşte civilizat şi zile în care se răsteşte la tine? Are momente în care zâmbeşte şi îţi povesteşte ce a făcut la şcoală şi zile în care stă îmbufnată şi izbucneşte în plâns dacă îi faci cea mai mică observaţie? Specialiştii spun că nu e nimic anormal, având în vedere schimbările prin care trece în drumul ei spre maturitate.

Creierul se schimbă toată viaţa, însă are anumite momente în care face salturi uriaşe. La ieşirea din copilărie, creierul tinerei capătă o putere de procesare mult mai mare, începe să aibă aptitudini de rezolvare a dilemelor, însă, peste toate acestea, stă puterea emoţiilor. Partea creierului responsabilă cu emoţiile şi cu formarea amintirilor se schimbă enorm la pubertate.

Având în vedere că fiica ta trece, în acelaşi timp, şi prin schimbări hormonale uriaşe, noua stare va fi confuză pentru ea: are momente de furie, agresiune faţă de ea sau faţă de voi, ca părinţi, începe să simtă atracţie fizică pentru diverse persoane. Tot acum, tinerele se confruntă şi cu primele senzaţii de anxietate socială, întrebându-se ce părere au alte persoane despre ele şi trecând prin momente dificile dacă au impresia că nu se ridică la standardele societăţii.

Felicity Brooks, învăţătoare şi autoare de cărţi pentru tineri, subliniază că: „Partea din creier responsabilă cu emoţiile se dezvoltă înaintea celei responsabile pentru chestiuni precum planificarea, luarea deciziilor şi înţelegerea emoţiilor celorlalţi. Nu este, deci, surprinzător faptul că adolescenţii au sentimente puternice, dar uneori le este greu să se gândească la consecinţe sau să înţeleagă efectul pe care îl au acţiunile lor asupra celorlalţi.” (volumul „Cum cresc fetele?”, Curtea Veche Publishing)

Ce poţi face, ca părinte? Să îţi asculţi fiica, să ai răbdare cu toanele ei şi să încerci, pe cât posibil, o abordare asertivă. Nu o ataca, străduieşte-te să ai o comunicare calmă şi eficientă cu ea, ferindu-te să îi vorbeşti cu superioritate. Fii empatic şi dă-i exemple oneste din propria tinereţe, povesteşte-i cum te simţeai în relaţia cu părinţii tăi şi cum ai depăşit anumite momente delicate. E important să vadă în tine o persoană care o înţelege, nu una care o judecă şi îi interzice anumite acţiuni fără explicaţii.