Noul Cod Civil aduce reguli noi la divorţ

Noul Cod Civil aduce reguli noi la divorţ

Ultima actualizare:
1 66687 original jpg jpeg

De la 1 octombrie, va intra în vigoare un nou Cod Civil care aduce noutăţi în privinţa divorţului şi a despăgubirilor pe care le poate cere partenerul care a fost înşelat.

Potrivit noului Cod Civil,infidelitatea este costisitoare la divorţ,deoarece partenerul înşelat,care suferă un prejudiciu prin desfacerea căsătoriei,poate cere de acum despăgubire. De asemenea, poate obţine despăgubire şi în cazul în care motivele de divorţ sunt actele de violenţă morală sau fizică,consumul de băuturi alcoolice,părăsirea nejustificată a domiciliului.

Aceste despăgubiri se vor plăti sub formă de bani,sume globale sau rentă viageră,ori sub forma unui uzufruct al unor bunuri mobile şi imobile. Odată cu decesul partenerului creditor sau cu căsătoria lor,vor înceta şi plăţile despăgubirilor.

O altă noutate adusă de noul cod civil este apariţia contractelor prenupţiale,care stabilesc cum se vor împărţi bunurile între soţi,în caz de divorţ. 

Acestea se vor încheia printr-un înscris autentificat de un notar public şi se vor înscrie la Registrul naţional notarial al regimurilor matrimonial. Aceste contracte se pot modifica şi pe parcursul căsătoriei,după un an de căsnicie,dacă unul dintre soţi investeşte într-un bun şi doreşte să-i aparţină la un eventual divorţ.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
dieta fructe fibre depositphotos1 jpeg
colesterol, foto shutterstock jpg
shutterstock 2624105779 jpg
shutterstock 1907803309 jpg
consultatie jpg
Mihaela Bilic, foto Facebook jpg
Mâncare nesănătoasă ultraprocesată - fast food FOTO Shutterstock
shutterstock 2285992113 jpg
image
image