Sfaturi pentru părinţii de adolescenţi

Sfaturi pentru părinţii de adolescenţi

Ultima actualizare:
1 2 jpg jpeg

Iată câteva sfaturi care îţi pot fi de folos în momentele în care o să te simţi depăşit de situaţie!

Schimbări de comportament

Copilul tău s-a transformat peste noapte în adolescent. Mai încăpăţânat din fire şi pus pe harţă mai tot timpul, adolescentul obişnuieşte să nu accepte impunerea regulilor, dar nici nu respectă promisiunile făcute. Dacă şi-a făcut un obicei din a întârzia seara prin oraş, interesează-te şi la alţi părinţi în legătură cu ora de ,,intrare în casă” şi încearcă să îi oferi 10 minute de răgaz faţă de ora stabilită iniţial. Discută cu el pe acestă temă, iar dacă situaţia continuă să se repete, ulterior poţi trece la aplicarea consecinţelor.

Mult calm

Încearcă să îţi păstrezi calmul în diversele discuţiile avute cu el. Impune limite, însă nu fără a-i lăsa posibilitatea de a decide şi singur pentru el. Atfel va învăţa că anumite decizii pot aduce cu sine consecinţe neplăcute.

De asemenea, încearcă să găseşti echilibrul între severitate şi blândeţe. În acest mod vei reuşi să te faci mai uşor înţeles şi vei observa mai multă cooperare din partea lui. Încercă să îl implici şi pe el în luarea deciziilor ce ţin de familia voastră. Astfel, tu vei renunţa la rolul de părinte protector şi îi vei lăsa şi lui libertatea de a experimenta luarea hotărârilor.

Comunicarea înainte de toate

În ultima perioadă, adolescenţii preferă pentru a comunica mai mult tastarea de mesaje, discuţiile telefonice sau prin intermediul diversele reţele de socializare. Totuşi nu uita, mai ales în perioada respectivă, un rol extrem de important îl are comunicarea directă dintre tine şi el.

Prin intermediul discuţiilor, adolescentul trebuie să cunoască din timp la ce să se aştepte şi ce consecinţe pot avea acţiunile sale. Fiindu-i prieten, poţi avea parte de mai multă implicare în activităţile sale, atfel având şi posibilitatea de a-l supraveghea, însă fără a-i invada spaţiul personal.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
shutterstock 728099668 jpg
shutterstock 2640808491 jpg
shutterstock 2342038863 jpg
femeie obosita oboseala cascat istock jpg
mancare plaja jpg
shutterstock 2810993679 jpg
shutterstock 2641975153 jpg
shutterstock 2401240029 jpg
image
image