Substanţă interzisă în Franţa, prezentă în produsele pentru copii din România. Poate favoriza apariţia cancerului

Substanţă interzisă în Franţa, prezentă în produsele pentru copii din România. Poate favoriza apariţia cancerului

Ultima actualizare:
1 dulciuri copii jpg jpeg

Este vorba despre un aditiv considerat până acum sigur, dar despre care studiile au arătat că poate deteriora ADN-ul, fiind asociat cu apariţia unor tipuri de cancer. Prezenţa lui în produsele pentru copii vulnerabilizează acest segment al populaţiei.

Mai exact, este vorba despre dioxidul de titan (E171), un colorant alb folosit în industria alimentară şi farmaceutică. În urma unui studiu efectuat de Asociaţia Pro Consumatori (APC) – Vocea consumatorilor din România, dioxidul de titan a fost găsit în produse precum:

Acţiunea este parte a unui demers realizat de instituţii/organizaţii umbrelă din Uniunea Europeană cu privire la eliminarea aditivului dioxid de titan din compoziţia produselor alimentare şi de igienă. Franţa a fost prima ţară din Uniunea Europeană care a interzis folosirea dioxidului de titan începând cu 1 ianuarie 2020  ca măsură de precauţie pentru a proteja sănătatea consumatorilor.

Dioxidul de titan (E 171) este un aditiv alimentar fabricat din nanoparticule şi este prezent în alimente precum produsele de cofetărie, prăjituri, deserturi, îngheţată, biscuiţi, batoane de ciocolată, produse de panificaţie şi de patiserie, paste de dinţi pentru copii, unele alimente pentru copii mici întrucât principala sa funcţie este aceea de a conferi culoarea albă sau opacitatea produselor. Dioxidul de titan (E 171) este utilizat în principal în produsele alimentare care sunt foarte consumate de copii, cum ar fi guma de mestecat, bomboanele, ciocolata şi îngheţata.

Specialiştii au reevaluat carcinogenicitatea dioxidului de titan (E 171) şi au concluzionat că acesta ar trebui clasificat drept posibil cancerigen pentru oameni şi  introdus în  grupa 2B. Dioxidul de titan poate dăuna florei intestinale şi, din cauza nanoparticulelor, poate produce cancer.

Citeşte şi: Cum să-i ţii în frâu pofta de dulciuri?  



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
tiuit in urechi  jpg
psiholog jpg
femeie psiholog jpg
femeie care se da cu parfum jpg
Picture1 png
Urania Cremene (2) png
alergii  jpg
bullying png
image
image