Fumătorii, mai predispuşi atacurilor cerebrale

Fumătorii, mai predispuşi atacurilor cerebrale

Ultima actualizare:
1 2 jpg jpeg

Conform unui recent studiu prezentat la Congresul Canadian privind Atacul Cerebral, vârsta medie la care fumătorii pot suferi un atac cerebral este de 57 de ani, iar în cazul nefumătorilor este de 67 de ani.

Dintre participanţii la cercetare, fumătorii erau de două ori mai predispuşi unui atac ischemic şi de două până la patru ori mai predispuşi să sufere un accident vascular hemoragic, faţă de nefumători.

,,Era cunoscut faptul că fumatul poate duce la apariţia unui atac cerebral, însă acum am ajuns la concluzia că fumatul excesiv duce la apariţia unui atac cerebral cât mai devreme”, a precizat Andrew Pipe, director al Departamentului de Prevenţie şi Reabilitare de la Universitatea din Ottawa, Canada.

În cadrul cercetării, oamenii de ştiinţă au analizat diferenţele dintre 264 de fumători şi 718 nefumători care au suferit atacuri cerebrale în intervalul ianuarie 2009 – martie 2011.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
burta jpg
shutterstock 2736316641 jpg
Odihnă, flori, somn jpg
shutterstock 2468797885 jpg
fistic_shutterstock.jpg
lapte jpg
clicksanatate ro swoly supplements Hw7JRXXfB8c unsplash jpg
shutterstock 2745471509 jpg
image
image