Poziţii care intensifică plăcerea

Poziţii care intensifică plăcerea

Ultima actualizare:

Atingerea orgasmului depinde de foarte multe variabile: de starea ta psihică, de dispoziţia partenerului şi de măsura în care acesta reuşeşte să-ţi trezească plăcerea, de confortul fizic al fiecăruia, de inhibiţii şi, nu în ultimul rând, de poziţia pe care o alegeţi.

Pentru că, dincolo de pasiune şi de implicarea voastră în relaţie, plăcerea sexuală este influenţată în mare măsură de „strategiile” pe care le aplicaţi pentru a obţine stimularea.

Sigur că nu există o poziţie sexuală care să garanteze orgasmul. Trebuie să „experimentezi” până vei reuşi să îţi descoperi cât mai bine propriul corp, să renunţi la inhibiţii şi să comunici cu partenerul.

Iar prin comunicare ne referim nu doar la cea verbală, ci şi la cea sexuală, care înseamnă gesturi, sunete şi mişcări. Iată, în cele ce urmează, patru poziţii despre care specialiştii sexologi susţin că rareori dau greş.

1. "Călăreţul invers"

Această poziţie are toate „ingredientele” pentru a aduce plăcere ambilor parteneri. Femeia poate controla foarte bine ritmul, viteza mişcărilor, dar şi unghiul de penetrare, aplecându-se în spate sau în faţă în funcţie de intensitatea senzaţiilor.

Citeşte articolul pe clicksanatate.ro



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
shutterstock 2743845837 jpg
O femeie bea ceai - indulcitor artificial FOTO Shutterstock
mihaela bilic facebook jpg
shutterstock 2517476329 jpg
shutterstock 2241126633 jpg
Osteoporoza jpg
shutterstock 2261573641 jpg
shutterstock 2398384607 jpg
image
image