Consumul de aspirină, nociv pentru persoanele sănătoase

Consumul de aspirină, nociv pentru persoanele sănătoase

Ultima actualizare:
1 2 jpg jpeg

Persoanele sănătoase care iau zilnic aspirină, sperând să prevină producerea accidentelor cardiovasculare, sunt expuse unui risc crescut de declanşare a hemoragiilor, potrivit unui studiu britanic. Acest studiu nu contestă binefacerile aspirinei în cazul persoanelor ce prezintă riscuri cardiovasculare, prin efectul ei anticoagulant, ci doreşte să tragă un semnal de alarmă în ceea ce priveşte consumul regulat de aspirină de către persoanele sănătoase.

Potrivit cercetătorilor, persoanele care nu au fost diagnosticate cu o maladie arterială sau cardiacă şi nu prezintă simptome ale acestora nu ar trebui să ia aspirină, deoarece riscul de producere a unor hemoragii poate fi mai mare decât binefacerile aduse de acest medicament.

Studiul a fost coordonat de profesorul Gerry Fowkes, de la Universitatea din Edinburgh, şi a fost prezentat la sfârşitul săptămânii trecute la congresul Societăţii europene de cardiologie, desfăşurat în Barcelona.

La studiu au participat 3.500 de bărbaţi şi femei, cu vârste cuprinse între 50 şi 75 de ani, fără antecedente cardiovasculare, cărora li s-a administrat zilnic fie 100 de miligrame de aspirină, fie un placebo. Aceşti pacienţi au fost monitorizaţi timp de opt ani.

Nu au existat diferenţe între numărul atacurilor cardiace şi cerebrale înregistrat în cadrul celor două grupuri. În schimb, 2% dintre persoanele care au primit aspirină au făcut hemoragii interne, faţă de doar 1,2% dintre cele care au primit un placebo.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
tiuit in urechi  jpg
psiholog jpg
femeie psiholog jpg
femeie care se da cu parfum jpg
Picture1 png
Urania Cremene (2) png
alergii  jpg
bullying png
image
image