Vaccinurile de care chiar are nevoie copilul tău!

Vaccinurile de care chiar are nevoie copilul tău!

Ultima actualizare:
1 2 jpg jpeg

Prin vaccinare, organismul copilului poate lupta împotriva virusurilor cu care vine în contact. În contextul în care vaccinurile pe care trebuie să le facă cel mic a ajuns să fie un subiect intens discutat, noi îţi spunem cum actionează acestea, dar şi care sunt posibilile efecte adverse pe care le pot avea.

Pentru a fi eficient, este important că fiecare vaccin să fie făcut la vârstă potrivită. Cele mai multe dintre vaccinuri sunt gratuite şi se fac în primii ani de viaţă, după un calendar strict întocmit. Medicul de familie sau medicul pediatru te poate informa cu privire la dată fiecărei imunizari. Există şi vaccinuri opţionale, însă, dacă vrei să i le faci copilului, întreabă înainte medicul despre avantajele şi dezavantajele lor.

Cum acţionează vaccinul?

Vaccinul conţine fragmente mici de bacterii sau de virusuri, care sunt prelucrate astfel încât să nu producă boală. Ele stimulează sistemul imunitar să producă anticorpi, în cazul în care organismul intră în contact cu virusuri sau cu microbi.

Cât timp sunt active?

Unele tipuri de vaccinuri sunt eficiente numai pe perioade limitate de timp, iar pentru menţinerea imunităţii sunt necesare doze de rapel periodice. Vaccinul împotriva difteriei şi cel contra tetanosului se repetă la fiecare zece ani.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
pisica bigstock jpg
colon jpg
Mihaela Bilic, foto Facebook jpg
Congres Oncologie Musculoscheletală jfif
shutterstock 2611050621 jpg
ceai memorie jpg
femeie pat crampe picioare 3807730 jpg
image png
image
image