Probioticele ne feresc de bolile digestive

Probioticele ne feresc de bolile digestive

Ultima actualizare:
1 2 jpg jpeg

Dezechilibrul florei intestinale se consideră a fi responsabil de diverse tulburări funcţionale la nivelul sistemului digestiv. Probioticele, acele culturi vii de bacterii care modifică microflora, vin în ajutorul intestinelor noastre.

Acestea menţin echilibrul bacterial din colon, ajută la sinteza vitaminelor şi inhibă dezvoltarea bacteriilor dăunătoare. De aceea sunt folositoare în prevenirea sau ca adjuvant în tratamentul sindromului colonului iritabil, a enterocolitei necrozante la nou-născuţi, în reducerea frecvenţei, duratei şi gravităţii bolilor diareice de varii etiologii, studiată mai ales la copii şi la vârstnici.

Ele ajung în organismul nostru cu ajutorul alimentelor pe care le consumăm, mai exact din lactate. “Pentru a ne asigura aportul zilnic de bacterii bune, este indicat să consumăm 2 porţii de iaurt pe zi”, ne-a explicat dr. Bogdan Ioachim, director comunicare Danone. Efectul de protejare trece odată cu încetarea consumului, de aceea specialiştii ne sfătuiesc să consumăm regulat produse lactate.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
Știrea momentului în România www.stirilekanald.ro
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
De ce este bine să bei zilnic shoturi de ulei de masline, foto Shuterstock jpg
leacul zilei cu lidia fecioru remediu pentru cei care sufera de pietre la rinichi 524138 jpg
durere sold jpg
shutterstock 2826566061 jpg
shutterstock 2733658473 jpg
insomnie jpg
buze uscate remedii png
Incredere in sine jpg
image
image