Accident în lanț la Turul Franței, provocat de un bărbat care voia un selfie

Mai mulți cicliști au căzut unul după altul, într-un accident în lanț de la Turul Franței, provocat de un spectator, care își dorea să se pozeze. Episodul s-a petrecut, duminică, în cea de-a 15-a etapă din Turul Franţei și nu mai puțin de 20 de sportivi au fost afectați de gestul bărbatului.

Aproximativ 20 de cicliști au căzut, în etapa de duminică (FOTO: Youtube)
Aproximativ 20 de cicliști au căzut, în etapa de duminică (FOTO: Youtube)

Toată situația s-a petrecut cu 125 de kilometri rămași din etapa respectivă, moment în c are rutierul echipei Jumbo-Visma, Sepp Kuss, s-a lovit cu bicicleta de fanul care ţinea în mână un telefon pentru a-și face un selfie, acesta aflându-se în calea cicliştilor. Din dorința de a se proteja de spectatoul intruziv, Sepp Kuss a virat către colegul său, Nathan van Hooydonck, care a căzut, ceea ce i-a făcut şi pe cei care veneau din spate să cadă. Din fericire, toţi cicliştii implicaţi au putut continua cursa.

Accidentul în lanț a fost provocat de un fan, care voia să-și facă un selfie (FOTO: Youtube)
Accidentul în lanț a fost provocat de un fan, care voia să-și facă un selfie (FOTO: Youtube)

Organizatorii competiției, îndemn pentru spectatori

În urma episodului, organizatorii Turului Franței au revenit cu informări prin intermediul contului oficial de Twitter, postând o înregistrare video cu un ritm încetinit, astfel încât să se vadă cum rutierii cad unul după altul, „dublând” cu îndemnul „Vă rugăm să fiţi atenţi la ciclişti”.
În cele din urmă, cursa de duminică a fost câștigată de Wout Poels, de la Bahrain Victorious.  Ediția de anul acesta de la Turul Franței este cea cu numărul 110, competiția fiind un reper în ciclism. Ediția de anul acesta se întinde pe o distanţă totală de 3.404 de kilometri, rutierii trecând prin Pirinei, masivul central, cu o ascensiune inedită după 35 de ani pe Puy-de-Dôme, Jura, în Alpi, unde punctul culminant va fi vârful Col de la Loze (2.304 m) şi Vosgi. Turul Franței 2023 a luat startul în Spania, la Bilbao, urmând să se încheie pe 23 iulie, întocmai cum spune tradiția, la Paris.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Mbappe facebook webp
Stadion vulcan in Arabia Saudita (X) jpg
CM 2030 jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Michael Schumacher (Getty Images) jpg
Ianis Hagi (Getty Images) jpg
Lewis Hamilton (EPA) jpg
Razvan Sava (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net