Apelul făcut de Iga Świątek. Ce își dorește cea mai bună jucătoare de tenis

Ultima actualizare:

Jucătoarea care domină, fără doar și poate, tenisul mondial feminin, a făcut un apel către organizatorii de turnee. Poloneza Iga Świątek, de altfel și ocupanta primului loc WTA, a atras atenția în privința echilibrării premiilor puse în joc atât în circuitul ATP, cât și WTA, cum deja este cazul turneelor de Grand Slam, relatează presa franceză

Iga Świątek, numărul 1 WTA (FOTO: Getty Images)
Iga Świątek, numărul 1 WTA (FOTO: Getty Images)

Lidera din tenisul feminin mondial a punctat, în cadrul unei conferințe de presă susținute la Madrid, că situația „este mai bună decât în ​​majoritatea celorlalte sporturi, dar mai sunt lucruri de făcut în ceea ce priveşte egalitatea premiilor în bani în turneele WTA faţă de cele ale ATP”.
Deţinătoarea titlurilor la Roland Garros şi US Open, poloneza a câştigat, săptămâna trecută, turneul WTA 500 de la Stuttgart, obţinând puţin peste 100.000 de euro. Comparativ, spaniolul Carlos Alcaraz (2 ATP), a obţinut un cec de 475.000 de euro pentru victoria sa la turneul ATP 500 de la Barcelona.

US Open, primul turneu care a schimbat lucrurile

Grand Slamurile sunt deja la acelaşi nivel, e bine, dar ar fi bine dacă WTA s-ar concentra pe acest subiect, dar nu vreau să spun mai multe pentru că sunt multe afaceri şi uneori politică. Pot să spun doar că ar fi bine ca sportul nostru să fie egalitar, mai ales că facem cam aceeaşi treabă”, a mai spus sportiva. Comentând că tenisul masculin poate fi „mai frumos de văzut, deoarece jucătorii pot face mai multe lucruri, fiind mai puternici fizic şi biologic”, Iga Świątek a subliniat că tenisul feminin este „mai consistent în ceea ce priveşte jocul” şi că au existat, „uneori, mai multe emoții, deoarece suntem femei şi dăm un pic mai multă emoţie”.
US Open a fost primul turneu de Grand Slam care a oferit, în 1973, un fond egal de premii între bărbaţi şi femei. Mult mai târziu, în anul 2001, Australian Open i-a urmat exemplul american. Apoi, în cele din urmă, s-au alăturat și Roland-Garros şi Wimbledon, în 2007. 

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Costică Prisecaru, în lesă cu Emilia Bejan. Captură YouTube
Craiova Sepsi (Sportpictures) jpg
romania mondiale jpg
Youssoufa Moukoko (EPA) jpg
Loida Zabala (Facebook) jpg
Razvan Marin (Sportpictures) jpg
Romania nationala fotbal (Sportpictures) jpg
Ianis Hagi (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net