Dinamo a cucerit Supercupa României la volei după o finală maraton, de 3 ore

Ultima actualizare:

Meci-record în finala Supercupei României la volei. După trei ore de luptă, Dinamo a învins cu 3-2 (25-23, 23-25, 27-25, 26-28, 17-15) pe Arcada Galați, iar în sala din Constanța s-a dezlănțuit fiesta! Totul sub privirile câștigătorului Ligii Campionilor la volei din acest an, antrenorul român Gianni Crețu.

Dinamo a cucerit Supercupa României la volei masculin
Dinamo a cucerit Supercupa României la volei masculin

Răzvan Mihalcea (34 de ani), căpitanul dinamoviștilor, a fost unul dintre jucătorii cheie ai câștigătorilor. El recunoaște că a ajuns la volei din greșeală: ”Eu am ajuns la volei din greșeală. Am făcut la un moment dat canotaj, m-am lăsat și la un moment dat la liceu mă tot chemau la ora de sport la volei. A început să-mi placă și m-am dus la un club”, a spus el după meci.  

Centrul dinamoviștilor este un adevărat gigant: are o înălțime de 2,07 metri și poartă 49 și jumătate la picior! El își găsește încălțămintea potrivită în special pe Internet. ”Port 49 jumate. Îi iau de pe Internet, în magazin se găsesc, nu chiar peste tot, dar se găsesc”, recunoaște componentul naționalei României.

Răzvan Mihalcea, cu trofeul Supercupei României la Volei
Răzvan Mihalcea, cu trofeul Supercupei României la Volei

După trei ore de meci dramatic, petrecerea dinamoviștilor a durat foarte puțin, pentru că toată lumea era foarte obosită. ”O să sărbătorim până vom ajunge cu autocarul la kilometrul 90 pe autostradă și pe urmă cred că nu o să mai poată nimeni să se miște”, a mai spus, râzând, Răzvan Mihalcea.

Florian Bela Bartha e cel de-al doilea gigant al dinamoviștilor. Are o înălțime de 2,05 metri și, după cum recunoaște, schimbă becurile în casă fără să aibă nevoie de scaun. ”Am 2,05 m înălțime și mă ajută în viața de zi cu zi când trebuie să iau borcanul de pe raftul de sus. A, și schimb becurile fără să mă urc pe scaun”. Un munte de om, el a dezvăluit și ce mănâncă dimineața, dar și de ce a decis să se radă pe cap. ”Dimineața mănânc spanac, cum ar zice Popeye Marinarul, spanac mănânc. Când eram mic mă uitam la desenele cu el . Sunt departe, mai am de lucru să fiu ca el. O dată la 3 zile mă rad pe cap, 5 minute, nimic complicat sau deosebit. Mi-e mult mai ușor decât să am fixativ pe păr în timpul meciului”, mai spune dinamovistul.

Bela Bartha, cu trofeul Supercupei României la volei
Bela Bartha, cu trofeul Supercupei României la volei

Bela Bartha a plecat de acasă de la vârsta de 13 ani

Plecat de acasă de mic, Bela Bartha (22 de ani) recunoaște că i-a fost greu, dar spune că totul merită.

”Mi-a fost greu. Am plecat de acasă când aveam 13 ani, m-am dus să stau prin cămine, dar până la urmă viața de sportiv e grea, dar e și frumoasă în același timp, se compensează”, spune Bela Bartha. El spune că va ține la vedere în casă atât medalia de la Supercupă, cât și pe cea de la Silver League, competiție câștigată în vară cu naționala României: „Titlul acesta și cel de la Silver League sunt cele mai importante pentru mine. O să le pun tot pe perete, dar vor avea un loc mai special față de cele de la juniori. Să le pot vedea când mă trezesc”.

Gianni Crețu, dorit să pună umărul la creșterea voleiului românesc

Președintele FRV, Adin Cojocaru, recunoaște că nu a mai văzut meciuri de volei care să țină trei ore, dar spune că întreaga competiție a Supercupei României, disputată pentru prima dată sub formă de Final 4. ”Mă bucur că noi, Federația, am avut ideea de a organiza acest tip de competiție, care a scos în evidență patru echipe extraordinare. O întrecere foarte reușită. Finala a fost un festival de volei și un mod de a promova acest frumos sport. Nu am mai văzut de trei ore un meci. Lupta a fost extraordinară, ceea ce înseamnă că și calitatea jocului a fost foarte bună. A început să crească valoarea campionatului național de volei și la masculin și la feminin, sunt mai multe echipe care s-au întărit și cu români și cu străini”, a spus Adin Cojocaru, președintele Federației Române de Volei.

Conducerea FRV are planuri mari. Printre acestea, să-l coopteze pe Gianni Crețu într-un proiect de revigorare a voleiului românesc. Prezența în sală a antrenorului care anul acesta a cucerit Liga Campionilor la volei masculin cu formația poloneză ZAKSA și a ocupat locul 4 la Campionatul Mondial cu Slovenia, i-a ambiționat pe jucători. Iar președintele FRV vrea să-l implice tot mai mult pe tehnicianul român în proiectele de dezvoltare a voleiului nostru. ”I-am propus un soi de colaborare pe viitor cu acei antrenori pe care-i cunoaște, să putem face un mic staff prin care să revigorăm voleiul juvenil în special. Gianni e un nume de referință și eu mi-am promis mie și le-am propus și colegilor mei ca rezultatele lui să fie promovate. Nu este un produs al antrenoratului românesc, e un produs al voleiului românesc ca jucător, deci vine cu altă mentalitatea și eu sper că va contribui foarte mult la calitatea antrenorului român în general”, a mai spus Adin Cojocaru, președintele Federației Române de Volei.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Andrei Ratiu (Sportpictures) jpg
Cristiano Ronaldo (EPA) jpg
Costică Prisecaru, în lesă cu Emilia Bejan. Captură YouTube
Craiova Sepsi (Sportpictures) jpg
romania mondiale jpg
Youssoufa Moukoko (EPA) jpg
Loida Zabala (Facebook) jpg
Razvan Marin (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net