Halep „rupe” tăcerea: „A fost brutală viaţa, în ultimul an”. Ce spune de dopaj

Ultima actualizare:

Ieșită din Top1000 WTA și fără meci oficial, de aproape un an de zile, Simona Halep a comentat pentru prima dată, pe larg, situația sa în „sportul alb”. Într-o discuție cu Eurosport, jucătoarea din Constanţa spune că a trăit un an brutal, de la suspendarea provizorie în urma depistării pozitive cu roxadustat și acuzelor de dopaj, din octombrie 2022, așteptând în continuare o decizie a forurilor internaţionale din tenis.

Simona Halep încă așteaptă decizia în cazul suspendării provizorii (FOTO: Getty Images)
Simona Halep încă așteaptă decizia în cazul suspendării provizorii (FOTO: Getty Images)

„Mulţumesc familiei şi mai ales fanilor, care m-au copleşit cu bunătatea lor şi am avut parte de susţinere necondiţionată. Am oferit tenisului viaţa mea şi am respectat regulile 100%! Eu sunt liniştită, pentru că sunt nevinovată şi nu am luat nimic intenţionat. Aşteptarea a fost un calvar, cred că atunci când există incertitudine e greu să trăieşti... Am avut speranţe de la o audiere la alta. Au fost multe suişuri şi coborâşuri, dar cred că am gestionat destul de bine. Imaginea mea în sufletul meu este curată. Nu am făcut nimic necinstit, am respectat tenisul, de la muncă, de la tot ce ţine de el, a fost prioritatea vieţii mele, nu am făcut nimic interzis”, a povestit cu sinceritate sportiva de 31 de ani.

Susținută moral de Mouratoglou și Cahill

Chiar dacă nu a mai evoluat în nicio competiție de multă vreme, Simona Halep a rămas aproape cu Patrick Mouratoglou și Darren Cahill, care au susținut-o moral: „Prin februarie 2022, am crezut că nu mai am putere să continui, m-am gândit serios să renunţ, eram saturată, dar ducându-mă la academie, am văzut acei copii şi am simţit că vreau să joc din nou. Patrick mi-a dat încredere în mine, este un antrenor extraordinar. Darren este un om deosebit, a fost permanent alături de mine, a venit şi în România să mă susţină. Contează mental, cred, mai mult şi emoţional!”.
Dată fiind inactivitatea de aproape un an, situația se reflectă dramatic și în ierarhia mondială a tenisului feminin: „Faptul că nu mai exist în clasament este o mare lovitură! Am muncit 20 de ani ca să construiesc acest clasament, an de an, fără pauză. A fost uzură foarte mare emoţională şi mentală. Nu regret, însă, nimic, pentru că am iubit ce am făcut şi nu am privit tenisul ca pe un sacrificiu. Am privit ca pe o pasiune, o plăcere, am dat totul cu mare uşurinţă. Va fi ceva nou, ceva dureros, în schimb, faptul că am o şansă, eu chiar cred că am o şansă să mă reîntorc pe teren, îmi dă o stare de bine şi nu mi-e teamă de nimic”.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Mbappe facebook webp
Stadion vulcan in Arabia Saudita (X) jpg
CM 2030 jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Michael Schumacher (Getty Images) jpg
Ianis Hagi (Getty Images) jpg
Lewis Hamilton (EPA) jpg
Razvan Sava (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net