Jaqueline Cristian, revenire de film la Rouen. În optimi, după aproape trei ore
Jaqueline Cristian (27 de ani, 33 WTA) a avut o zi senzațională la turneul WTA Rouen, unde a reușit să revină în mod spectaculos în meciul cu sportiva franceză Tiantsoa Rakotomanga (20 de ani, 135 WTA). Partida din runda inaugurală a durat două ore și 49 de minute, românca impunându-se cu scorul de 2-6, 7-6/6, 7-5, după ce a salvat trei mingi de meci în setul doi, iar în setul final a revenit de la 1-4.

Mai departe, în optimile competiției, Jaqueline Cristian își va măsura forțele cu sportiva engleză Katie Boulter (29 de ani, 64 WTA). Calificarea în turul doi este recompensată cu suma de 4.285 de euro.
România mai are o reprezentată în competiția franceză, care va debuta miercuri, împotriva franțuzoaicei Fiona Ferro (29 de ani, 218 WTA), care a primit un wild-card. Dacă jucătoarea din țara noastră va trece mai departe, se va duela în optimi cu aceea care se va impune dintre franțuzoaica Chloé Paquet (31 de ani, 241 WTA) și chinezoaica Xinyu Wang (24 de ani, 32 WTA).
Sorana Cîrstea, pe val la final de carieră
Sorana Cîrstea trăiește din plin ultimul său an în tenis, românca plasându-se pe locul 26 în ierarhia mondială a tenisului feminin, la dublu venind după un succes - a ridicat deasupra capului trofeul de la turneul WTA disputat în Austria, la Linz, unde jucătoarea din țara noastră a făcut pereche cu sportiva chineză Shuai Zhang (37 de ani). Cele două s-au impus, duminică, în finala competiției de categorie WTA 500, în fața cuplului de joc format din jucătoarele din Cehia, Jesika Malečková (31 de ani) și Miriam Škoch (29 de ani), scor 6-3, 6-2, la finele unei partide care a durat o oră şi nouă minute. De-a lungul timpului, Sorana Cîrstea are drept cel mai memorabil moment la un turneu mare ediția din 2009 a lui Roland Garros, când a ajuns până în sferturile de finală de simplu ale turneului parizian de tenis, reușind să obţină două titluri ITF, la Taşkent (2008) și Istanbul (2021), pentru ca la 35 de ani să cucerească cel dintâi turneu WTA al său, Cleveland (2025), dar și competiția de dublu de la Madrid (2025), plus cea mai recentă reușită din Linz.



































