Premii record la US Open: suma uriașă pusă în joc la ultimul Grand Slam

Ultima actualizare:

Înainte de începerea ultimului Grand Slam al anului, organizatorii US Open au anunțat ce bani sunt puși în joc, iar suma este una record: competiția din SUA, care se va disputa între 28 august şi 10 septembrie, va oferi premii de aproape 60 de milioane de euro. Comparativ cu ediția precedentă, este o creştere cu 8%, anul acesta sărbătorindu-se, totodată, cinci decenii de egalitate a plăţilor pentru jucătorii şi jucătoarele din turneu. 

US Open va începe la finele acestei luni (FOTO: Getty Images)
US Open va începe la finele acestei luni (FOTO: Getty Images)

Înapoi în timp, din 1973, US Open a devenit primul eveniment sportiv, în care valoarea premiilor a fost egală între jucători şi jucătoare, câştigătorii trofeelor la masculin şi feminin plecând acasă cu câte un cec în valoare de 25.000 de dolari. Cu un an mai devreme, românul Ilie Năstase cucerea marele trofeu din tenis, după ce îl învingea în finală pe americanul Arthur Ashe, la capătul unui meci în cinci seturi (3-6, 6-3, 6-7, 6-4, 6-3). Dacă Ilie Năstase era recompensat, pe atunci, cu 25.000 de dolari pentru triumful său, comparativ americanca Billie Jean King primea doar 10.000 de dolari pentru câştigarea titlului la feminin. Înapoi în prezent, cinci decenii mai târziu, atât campioana, cât și campionul de la US Open vor încasa câte un cec în valoare de peste 2,7 milioane de euro.
În perspectiva US Open, situația Simonei Halep este neschimbată: suspendată provizoriu, din toamna anului trecut, românca nu a primit nicio veste, în urma audierii în care a încercat să-și susțină nevinovăția, în contextul dopajului, după ce a fost depistată cu roxadustat. 

Ce bani au fost puși în joc în celelalte Grand Slam-uri din 2023

De asemenea, fiecare jucător care va ajunge pe tabloul principal, va avea garantată suma de 81.500 de dolari, mai mare cu 44% faţă de ediţia din 2019, când premiul minim a fost de 58.000 de dolari. Faza calificărilor va oferi și ea premii importante, de 22.000 de dolari pentru cei care vor disputa primul tur şi 45.000 de dolari pentru cei care vor accede în turul al treilea. Comparativ, banii puși în joc la celelalte Grand Slam-uri, de anul acesta, au fost: 48,5 de milioane de euro la Australian Open, 49,6 milioane de euro la Roland Garros și 51,8 milioane de euro la Wimbledon.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Charles, Camilla, Charlotte, Kate, William, George, Louis, Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Michael Schumacher (Getty Images) jpg
Ianis Hagi (Getty Images) jpg
Lewis Hamilton (EPA) jpg
Razvan Sava (EPA) jpg
Universitatea Cluj CFR Cluj (Sportpictures) jpg
simona halep facebook jpg
nadia comaneci gettyimages jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net