Prințul William are sânge regal și suflet de fan. Cum a ajuns suporterul lui Aston Villa

Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Aston Villa a cucerit miercuri seară trofeul Ligii Europa, după ce a învins cu scorul de 3-0 pe Freiburg, în finala disputată la Istanbul. Printre fanii care s-au bucurat de victoria englezilor s-a numărat și moștenitorul coroanei Angliei, Prințul William. Acesta a trăit meciul la cele mai înalte cote emoționale, trecând prin toate stările posibile.

Prințul William, și bucuria după un gol marcat  (FOTO: Profimedia)
Prințul William, și bucuria după un gol marcat (FOTO: Profimedia)

Rar s-au disputat în trecutul apropiat finale atât de disproporționate valoric precum cea dintre Aston Villa și Freiburg, din Liga Europa. Englezii s-au impus cu scorul de 3-0, la capătul unui meci controlat de la un capăt la celălalt. Eroii partidei de la Istanbul au fost marcatorii golurilor, Tielemans (min. 41), Buendia (min. 45+3) şi Rogers (min. 58). Pentru Aston Villa, acesta a fost al treilea trofeu european, după ce în 1982 a câştigat Cupa Campionilor Europeni, iar în 1983 a obţinut şi Supercupa Europei. Aston Villa a devenit a şasea echipă engleză care câştigă această competiţie. Villa nu mai obţinuse un trofeu din 1996, când cucerea Cupa Ligii engleze.

Prințul William, după o ratare  (FOTO: Profimedia)
Prințul William, după o ratare (FOTO: Profimedia)

Printre fanii care au însoțit echipa la Istanbul s-a aflat și cel mai cunoscut dintre ei: Prințul William! Acesta nu doar că a asistat la meci – evident, de la lojă, pentru că protocoalele de securitate nici nu i-ar permite moștenitorului Coroanei Regatului Unit să stea în tribună, ca un spectator obișnuit – dar s-a manifestat ca un suporter adevărat. Probabil că, dacă eticheta i-ar fi dat voie, ar fi venit și cu steagul echipei favorite, atât de înfocat fan a demonstrat că este. Și nu doar la finală, ci și în ultimii ani, el fiind prezent de fiecare dată când programul i-a permis, în tribune la meciurile echipei sale de suflet.

Prințul William cântă imnul echipei după meci (FOTO: Profimedia)
Prințul William cântă imnul echipei după meci (FOTO: Profimedia)

Prințul William a devenit fan al lui Aston Villa în școală

Ziariștii de la „The Sun” au aflat și de unde a apărut iubirea Prințului William pentru Aston Villa, o formație care nu e nici cea mai cunoscută, nici cea mai veche, nici cea mai spectaculoasă și (trebuie să recunoaștem) nici cea mai valoroasă din Anglia. Ei bine, tocmai aceste calități, care pentru multă lume ar părea defecte, au adus-o pe Aston Villa la inima membrului familiei regale.

Conform unei declarații pe care a făcut-o în 2015, la BBC, dragostea pentru Aston Villa a apărut în timpul școlii, Prințul dorind să fie diferit de colegii săi de clasă care țineau cu echipe mai de succes la acea vreme. „Cu mult timp în urmă, la școală, am devenit foarte pasionat de fotbal. Căutam un club cu care să țin. Toți prietenii mei de la școală erau fie fani Man United, fie fani Chelsea, iar eu nu voiam să urmez echipele banale. Mi-am dorit să am o echipă care era mai degrabă la mijlocul clasamentului, care să-mi poată oferi mai multe momente de rollercoaster emoțional. Aston Villa a avut întotdeauna o istorie grozavă. Am prieteni care susțin Aston Villa și unul dintre primele meciuri de FA Cup la care am fost a fost Bolton - Aston Villa, în 2000. Din păcate, Villa a pierdut apoi în fața lui Chelsea, în finală. A fost fantastic, am stat cu toți fanii cu căciula mea roșie pe cap, am stat cu toți fanii din Birmingham și m-am simțit de minune. A fost vorba de atmosferă, de camaraderie și am simțit cu adevărat că există ceva cu care mă pot conecta”, a povestit Prințul, care este născut, culmea, chiar în 1982, același an în care Aston Villa a cucerit Cupa Campionilor Europeni!

Prințul William, cu trofeul Ligii Europa, alături de antrenorul Unai Emry (FOTO: FB/ Aston Villa)
Prințul William, cu trofeul Ligii Europa, alături de antrenorul Unai Emry (FOTO: FB/ Aston Villa)

Cu ce echipe țin ceilalți membri ai familiei regale

Dragostea pentru Villa a transmis-o și fiului său, George, care e, de asemenea, fan al clubului. Numai că ei sunt singurii doi membri ai familiei Regale care țin cu Aston Villa. Fratele lui William, Henry, a recunoscut de multe ori că ține cu Arsenal, același club al cărei fan era și Regina Elisabeta a II-a. Actualul Rege, Charles, ține cu… micuța Burnley, el admițând acest lucru în 2012, la Castelul Windsor. Atunci, a primit chiar și un abonament VIP pe tot sezonul din partea clubului în semn de mulțumire.

În ceea ce o privește pe Prințesa Kate, se pare că ea o susține pe Chelsea, după ce un copil care a vorbit cu ea la un eveniment caritabil în 2015 a afirmat: „Am bătut palma pentru că ea ține cu Chelsea și eu țin cu Chelsea. Îmi plac oamenii care țin cu Chelsea”.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image png
Sorana Cirstea (EPA) jpg
Gheorghe Hagi (Sportpictures) jpg
Aston Villa (EPA) jpg
image png
Gheorghe Hagi (Sportpictures) jpg
Diego Maradona (EPA) jpg
Mikel Arteta (EPA) jpg
image
image