Revenire uimitoare pentru Begu, singura româncă rămasă la Australian Open

Ultima actualizare:

Rămasă singura jucătoare a României pe tabloul principal de la Australian Open, Irina Begu a reușit să se reinventeze și să câștige, în cele din urmă, runda inaugurală a turneului de tenis de la Melbourne. Conaționala noastră s-a impus, miercuri, în fața americancei Elizabeth Mandlik, 3-6, 7-6(1), 6-2, după un meci care a durat aproape trei ore.

image

Cu toate că a cedat în primul set, Irina Begu a revenit spectaculos, deși în setul doi a fost condusă. Prin succesul său, se remarcă drept prima jucătoare din România, care trece de prima rundă a ediției de anul acesta de Australian Open. „Am început bine, cu 2-0, însă am fost puţin mai tensionată, decât în alte meciuri. Cred că, din această cauză, am avut puţin picioarele blocate. Braţul la fel. Mingiile mele nu au deranjat atât de mult, am fost destul de pasivă şi nu am pus presiune. Ea nu a jucat rău, însă cred că nu am variat suficient de mult în primul set şi o bună parte din setul al doilea. Bineînţeles că îmi doresc să joc cât mai bine! O iau meci cu meci”, a declarat Irina Begu pentru Eurosport. 

Rând pe rând, conaționalele noastre au fost eliminate din primul Grand Slam al anului. Sorana Cîrstea (42 WTA) a fost învinsă de jucătoarea kazahă Yulia Putintseva (51 WTA), scor 2-6, 6-4, 6-3, după o oră şi 51 de minute de joc, Jaqueline Cristian (161 WTA) a pierdut cu Jessica Pegula (3 WTA), care a învins cu 6-0, 6-1, la finele unui meci de aproape o oră, în vreme ce Ana Bogdan (63 WTA) a cedat în meciul cu sportiva maghiară Anna Bondár (81 WTA), aceasta impunându-se cu 6-2, 2-6, 6-3. Cel mai recent, Patricia Țig (777 WTA) „a predat armele” în fața chinezoaicei Shuai Zhang (22 WTA), care merge mai departe, după ce și-a adjudecat meciul cu 6-1, 4-6, 6-0. 

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
Real Madrid FC Barcelona (EPA) jpg
Inter Milano (EPA) jpg
image
Real Madrid Barcelona (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net