România a învins deja Turcia, dar nu la fotbal ci la... triatlon
Cu două săptămâni înainte ca naționala de fotbal a României să întâlnească Turcia în barajul pentru Cupa Mondială, vine o veste excelentă pentru sportul românesc. „Tricolorii” au câștigat deja prima confruntare cu turcii, chiar la București!

Nu pe terenul de fotbal, ci la Gala Europeană a Triatlonului, unde Federația Română de Triatlon a fost desemnată „Federația Emergentă a Anului”. Surpriza? România a învins Turcia la limită, cu un singur punct. Evenimentul a avut loc sâmbătă, 7 martie, în Capitală și a adunat reprezentanți din 42 de țări, veniți pentru Congresul Federației Europene de Triatlon și gala de premiere organizată pentru prima dată în România.
Ca și cum nu era suficient, România a mai câștigat și premiul pentru locul 1 la categoria „Juniori – Federații Emergente”.
Victorie românească în fața unui „gigant”
Deși federația turcă este mult mai mare și are resurse considerabile, România a reușit să se impună la limită. Vlad Stoica, președintele Federației Române de Triatlon, spune că succesul este uriaș pentru imaginea sportului românesc. „Mă bucur că au venit atât de multe țări, 42 de țări s-au bucurat de ospitalitatea noastră. Au înțeles ce înseamnă România, au înțeles ce înseamnă triatlonul românesc. Federația Emergentă a Anului e un premiu care presupune, pe lângă rezultatele sportive și mai multe aspecte, participare, partea administrativă și așa mai departe. Și am reușit să-l câștigăm la un punct față de turci, federația turcă fiind o federație mult mai mare. Înseamnă foarte mult, în primul rând, perspectiva relației cu autoritățile care văd prin această validare că suntem pe drumul care trebuie și o bucurie personală că în sfârșit ne-a ieșit”, a declarat Vlad Stoica.

Șeful triatlonului mondial: „România devine o referință”
Prezența oficialilor internaționali la București a confirmat că România începe să conteze tot mai mult în acest sport.
Antonio Arimany, președintele Federației Internaționale de Triatlon, a lăudat progresele făcute de țara noastră. „De fiecare dată când vin la București mă simt foarte bine. Cred că este un oraș grozav și o țară minunată. I-am spus și președintelui: de fiecare dată când vin aici văd cum țara evoluează. Orașul devine tot mai bun și este un loc frumos de trăit. România devine acum o referință pentru țările din Balcani. România se dezvoltă mult și vedem tot mai mulți sportivi români apărând în competiții. De asemenea, organizarea evenimentelor devine tot mai mare și mai bună. Cred că România face o treabă foarte bună”, a declarat Antonio Arimany pentru Sportsnet România.
Mai mult, oficialul a lăsat de înțeles că România ar putea găzdui chiar o competiție de top. „De ce nu? Cred că este doar o chestiune de a aduce împreună toți factorii implicați: guvernul, orașele, Comitetul Olimpic Național, federația și sponsorii. Putem avea cu siguranță o Cupă Mondială aici”, a completat Antonio Arimany.

Vlad Stoica, românul care vrea să schimbe triatlonul din Balcani
Succesul României este legat și de activitatea lui Vlad Stoica, ales recent președinte al Asociației Balcanice de Triatlon. Marc D’hooge, președintele Federației Europene de Triatlon, spune că românul are un rol important în dezvoltarea sportului în regiune.
„Trebuie să spun că sunt foarte, foarte recunoscător prietenilor mei români pentru invitație. Bucureștiul este un oraș fantastic, iar faptul că suntem aici pentru Congresul și Gala noastră este ceva cu adevărat special. Cred că Vlad Stoica este o persoană foarte importantă pentru triatlonul din Europa de Est și din regiunea Balcanilor. Nu doar în România, ci și pentru că, de câteva luni, este motorul din spatele Asociației Balcanice de Triatlon, un nou grup format din 12 țări care colaborează pentru a face triatlonul mai mare și mai puternic în fiecare țară. Este o inițiativă foarte frumoasă, pe care o susțin pe deplin”, a declarat Marc D’hooge, conform aceleiași surse.

Plan mare pentru Mamaia: ar putea găzdui Campionatul European din 2027
După succesul de la București, România vrea să organizeze o competiție europeană importantă pe litoral. „Pe lângă premiile luate, avem posibilitatea ca anul următor să organizăm un Campionat European, ceea ce îmi doresc de foarte multă vreme. La Mamaia va fi, ne-am gândit din start. Avem un test-event cu Cupa Regională de Dezvoltare anul acesta și ulterior, la anul următor, vrem un campionat european de juniori. Pentru mine, Federația Balcanică este o a doua misiune pe care o am, de a dezvolta triatlonul în Balcani”, a conchis Vlad Stoica.


































