România, pe val: cine e tripla campioană europeană. A impresionat și la JO2024
Mihaela Cambei (22 de ani) a devenit, marţi, la Durres (Albania), triplă campioană europeană de tineret U23, la categoria 53 de kilograme, clasându-se pe primele trepte ale podiumului la total şi la ambele stiluri - smuls şi aruncat, cu 205 kilograme, 95 kilograme şi 105 kilograme, fiind ultima sa participare la această categorie de vârstă.

Mihaela Cambei își completează, astfel, palmaresul de medalii, ea mândrindu-se chiar și cu o medalie olimpică de argint, câștigată la Paris, în urmă cu un an, La Jocurile Olimpice din 2024. „Simt presiunea, pentru că oamenii au aşteptări. Eu trebuie să fiu în priză, indiferent de competiţie”, declara sportiva, recent, în urma parcursului său lăudabil, din ultima vreme.
România, o serie de rezultate notabile la competiția din Albania
De altfel, România a cucerit, marţi, trei medalii de bronz la Europenele de juniori din Albania. La categoria 60 de kilograme, Narcis Papolţi a obţinut la smuls, cu 119 kilograme şi la total, cu 262 kilograme, în timp ce la aruncat a fost al patrulea, cu 143 de kilograme. Alexia Diana Şipoş a cucerit şi ea o medalie de bronz la categoria 53 de kilograme, la stilul aruncat, cu 100 de kilograme. La smuls, Şipoş a fost a patra, cu 81 de kilograme, iar la total a încheiat pe patru, cu 181 de kilograme. La categoria 48 de kilograme, Ioana Mădălina Miron a ocupat locul patru la smuls, cu 74 de kilograme, a fost a cincea la aruncat, cu 89 de kilograme şi tot a cincea la total, cu 163 de kilograme.
Delegația României la această competiție numără un lot de 15 sportivi -11 la juniori şi patru la U23- la Campionatele Europene de juniori şi tineret, care se desfășoară în perioada 28 octombrie-5 noiembrie, potrivit informațiilor furnizate de către Federaţiei Române de Haltere.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!



































