Românul care face senzație în „pepiniera” Formulei 1! David Cosma Cristofor e favorit la Mugello
David Cosma Cristofor traversează un sezon excelent în Campionatul Italian de Formula 4. Pilotul român a urcat pe podium în opt dintre primele nouă curse și se numără printre favoriții etapei care se va desfășura în acest weekend pe celebrul circuit de la Mugello.

Aflat la volanul unui monopost al echipei PREMA Racing, una dintre cele mai puternice formații din motorsportul mondial, David Cosma Cristofor a impresionat prin viteză, constanță și maturitate.
Românul a fost implicat în lupta pentru podium la fiecare etapă disputată până acum și se menține în cursa pentru primele poziții ale clasamentului general.
David Cosma Cristofor se luptă cu 49 de piloți
Sezonul 2026 al Campionatului Italian de Formula 4 este unul extrem de disputat. La start se află o grilă record, formată din 50 de piloți proveniți din 27 de țări.
Competiția este considerată una dintre cele mai importante platforme de pregătire pentru tinerii care visează să ajungă, într-o bună zi, în Formula 1.
Etapa de la Mugello, a patra rundă a sezonului, ar putea avea un rol important în lupta pentru clasamentul general. Circuitul italian este cunoscut drept unul dintre cele mai tehnice și spectaculoase trasee din calendarul Formulei 4. În acest weekend sunt programate trei curse, iar David Cosma Cristofor speră să își continue seria impresionantă de rezultate.

„Obiectivul este să continuăm seria podiumurilor”
Pilotul român spune că are încredere înaintea etapei de la Mugello și că pregătirea făcută împreună cu echipa îi permite să lupte din nou pentru locurile fruntașe.
„Sunt nerăbdător să revin pe circuit la Mugello. Primele etape ne-au oferit încredere și am demonstrat că avem ritmul necesar pentru a lupta pentru podium. Împreună cu echipa am pregătit foarte bine acest weekend, iar obiectivul este să continuăm seria podiumurilor și să acumulăm cât mai multe puncte în clasament”, a declarat David Cosma Cristofor.
După trei etape foarte solide și opt podiumuri obținute în nouă curse, tânărul pilot român este considerat unul dintre cei mai promițători și mai constanți concurenți ai campionatului.
Weekendul competițional de la Mugello începe vineri, cu sesiunile de antrenamente și calificări. Cele trei curse ale etapei vor avea loc sâmbătă și duminică.



































