Sorana Cîrstea, în turul doi la Australian Open. Cum a trăit reușita calificării

Ultima actualizare:

Sorana Cîrstea (35 de ani, 41 WTA) a izbutit, marți, calificarea în turul doi de la Australian Open, jucătoarea din țara noastră reușind să se redreseze în meciul său inaugural din cel dintâi Grand Slam al anului. Astfel, românca a trecut de sportiva germană Eva Lys (24 de ani, 39 WTA), scor 3-6, 6-4, 6-3, după un duel care a durat două ore și 10 minute. Pentru accederea în turul doi, Sorana Cîrstea are asigurat un cec în valoare de 151.448 de dolari și mai departe o va întâlni japoneza Naomi Osaka (28 de ani, 17 WTA), care a învins-o pe croata Antonia Ružić (23 de ani, 65 WTA), 6-3, 3-6, 6-4. 

Sorana Cîrstea, în runda secundă de la primul Grand Slam al anului (FOTO: EPA)
Sorana Cîrstea, în runda secundă de la primul Grand Slam al anului (FOTO: EPA)

„A fost un meci complicat. N-am cum să trec peste faptul că e ultimul meu Australian Open! E normal să am mai multe emoții. De obicei, când intru în meci, reușesc după două-trei game-uri, să las emoțiile deoparte și să-mi văd de joc, dar azi a durat un pic mai mult, până când m-am așezat și am putut să respir. Face parte din sport! Sunt foarte competitivă. Vreau mereu să câștig. A fost un prim set destul de slăbuț, am reușit, apoi, să ridic nivelul. Sunt mândră de felul cum am luptat și de atitudinea mea! Am încercat să schimb strategia și să joc mai multe unghiuri. Serviciul m-a ajutat în momente importante, câteva mingi de break. Când ceva nu merge, încerci să găsești soluții. Am câștigat acest meci cu atitudinea și mentalitatea, am rămas pozitivă indiferent de scor. Sunt lucruri de finețe, pe care le ajustezi în timpul meciului. Unele îți ies, altele nu. Trebuie să nu intri în panică. Am reușit să fac ce trebuie în momentele importante”, a spus Sorana Cîrstea, potrivit prosport.ro. La Australian Open mai este angrenată pe tabloul principal Gabriela Ruse (28 de ani, 79 WTA), calificată de asemenea în runda a doua, în vreme ce Jaqueline Cristian (27 de ani, 35 WTA) a fost eliminată, în turul întâi. 
2026, ultimul de carieră al româncei, se anunță unul plin - de-a lungul timpului, Sorana Cîrstea are drept cel mai memorabil moment la un turneu mare ediția din 2009 a lui Roland Garros, când a ajuns până în sferturile de finală de simplu ale turneului parizian de tenis, reușind să obţină două titluri ITF, la Taşkent (2008) și Istanbul (2021), pentru ca la 35 de ani să cucerească cel dintâi turneu WTA al său, Cleveland (2025), dar și competiția de dublu de la Madrid (2025). 

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Ionut Radu (Facebook, RC Celta) jpg
Nicolae Stanciu (Sportpictures) jpg
Cristiano Ronaldo (EPA) jpg
Senegal Maroc, Cupa Africii pe Natiuni (EPA) jpg
Stadion Dinamo (Facebook) jpg
Venus Williams (EPA) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Alex Dobre (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net