Au început, în sfârșit, lucrările pentru stadionul Dinamo. Când ar fi gata arena

După numeroase amânări, lucrările pentru viitorul stadion al lui Dinamo au început, potrivit anunțului făcut, luni, de către clubul alb-roșu. „E primul pas spre construcţia noii case din Ştefan cel Mare”, se arată în mesajul reprezentanților „câinilor”. În imaginile postate în social media se observă cum primele utilaje au fost instalate, fiind amplasate totodată containerele pentru organizarea de şantier, iar zona de reconstrucție începe să prindă contur. Dacă nu se va petrece ceva neprevăzut, noua arenă ar trebui să fie gata, în 2029. 

Dacă va merge conform planului, stadionul va fi gata, în 2029 (FOTO: Facebook/CS Dinamo)
Dacă va merge conform planului, stadionul va fi gata, în 2029 (FOTO: Facebook/CS Dinamo)

Potrivit planului inițial, durata construcțiilor ar trebui să se încadreze în 36 de luni, timp încare noul Stadion Dinamo va fi construit pe locul arenei consacrate. La finalizarea proiectului, alb-roșii e de așteptat să aibă un complex sportiv modern, omologat UEFA, cu 25.000 de locuri pentru spectatori, tribunele fiind integral acoperite, spaţii de cazare şi cantină pentru sportivi, dar și săli de antrenament pentru multiple discipline sportive, centru de recuperare pentru sportivi şi spaţiu expoziţional. 

Ar urma să aibă ceva în comun cu stadionul lui Bayern München

Statuia legendarului Ivan Patzaichin cât și a lui Cătălin Hîldan și celelalte monumente aflate în incinta stadionului vor fi relocate pe platoul din fața sălii de gimnastică urmând ca, după terminarea lucrărilor, să fie montate, cel mai probabil, la intrarea muzeului care se va afla spre Calea Floreasca. Dinamo speră, astfel, să aibă un stadion competitiv, noua construcție fiind anunțată drept una inovativă, despre care se promite să facă diferența, existând informații că viitorul stadion ar avea înglobat un sistem de iluminare similar cu cel al lui Bayern München, Allianz Arena.
Între timp, marți, 20 ianuarie, de la ora 12.00, simpatizanții lui Dinamo pot participa la un ultim eveniment în cinstea vechiului stadion, fiind de așteptat o întâlnire între susținătorii alb-roșii și reprezentanții clubului sportiv.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Cristiano Ronaldo (EPA) jpg
Senegal Maroc, Cupa Africii pe Natiuni (EPA) jpg
Venus Williams (EPA) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Alex Dobre (Sportpictures) jpg
David Popovici | FOTO Profimedia
Gheorghe Popescu (Sportpictures) jpg
Rapid (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net