Colțescu, scandal la Ploiești. Arbitrul, acuzat că ar fi vrut să lovească un jucător
Partida pierdută de Petrolul Ploiești cu UTA Arad, sâmbătă, scor 0-1, din etapa a XXVII-a din Superliga României s-a terminat cu scandal. De îndată ce arbitrul Sebastian Colțescu (47 de ani) a fluierat finalul meciului, în minutul 90+9, fotbaliștii „lupilor galbeni” s-au dus imediat către el pentru a-i cere explicații, „reclamând” anularea a două goluri de către sistemul VAR, precum și faptul că Petrolul ar fi trebuit să beneficieze de o lovitură de colţ, pe care Colţescu nu a acordat-o, deoarece expirase timpul de joc.

Cel mai vocal dintre ei a fost Sergiu Hanca (32 de ani), jucătorul căruia „centralul” i-a arătat cel de-al doilea cartonaș galben și l-a eliminat. „Am alergat spre el, mi-a dat galben, l-am rugat să vorbim, a avut un limbaj neadecvat fotbalului: «Dă-i drumul de aici, nesimţitule, cum îţi permiţi?». Eu nu vorbesc aşa nici măcar cu colegii mei. După, i-am spus încă o dată: «Vreau să te întreb ceva». «Dă-i drumul de aici». Al doilea galben, la revedere”, a consemnat jucătorul, după meci.
„Gestul este incalificabil”
Suporterii ploieștenilor nu s-au abținut nici ei și au scandat „Hoții,
hoții”, în momentul în care jucătorii protestau la adresa arbitrului Colțescu,
acesta fiind acuzat că ar fi fost la un pas să-i îmbrâncească pe fotbaliștii gazdelor.
„Deci gestul lui Colțescu este incalificabil! Trebuie să se ia urgent măsuri. Cum îți permiți tu să pui mâna pe jucător și să-l tragi? Cine ești tu să te comporți de maniera asta? A fost la un pas să dea în jucător! E la un pas să dea în jucător! Nu exagerez. Uite că se duce spre jucător. Cum să te duci de maniera asta spre jucător și să pui mâna pe el? Cine ești tu să tragi de mine?!”, a comentat fostul jucător de fotbal, Florin Prunea (56 de ani), potrivit DigiSport.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!