E oficial: Dan Petrescu lasă fotbalul din România. Unde va antrena „Bursucul”
Întocmai cum a declarat, în repetate rânduri, Dan Petrescu a trecut la fapte și a decis să își încheie socotelile cu fotbalul românesc. După ce „hegemonia” lui CFR Cluj, campioană cinci ani la rând în fotbalul din Liga I, a fost întreruptă de Farul Constanța, „Bursucul” a hotărât să plece de pe banca tehnică a echipei din Gruia.
După ce zvonurile despre o despărțire s-au întețit, în ultimele zile, joi a apărut și confirmarea oficială din partea clubului. „Mulțumim, Dan Petrescu! Conducerea clubului nostru, împreună cu antrenorul Dan Petrescu, au ajuns la o înțelegere privind încetarea amiabilă a contractului. Îți mulțumim, Mister, pentru tot ce ai făcut pentru clubul nostru, pentru dedicarea și profesionalismul care te caracterizează, pentru contribuția decisivă pe care ai avut-o în câștigarea ultimelor cinci titluri și a tuturor performanțelor europene bifate de CFR Cluj în ultimii ani. Îți dorim multă baftă mai departe!”, se arată în comunicatul emis de CFR Cluj.
Va antrena o formație din fotbalul sud-coreean
Cu CFR Cluj de domeniul trecutului, cariera de antrenor a lui Dan Petrescu îl va purta pe alte meleaguri, tehnicianul de 55 de ani fiind pe cale să semneze un contract cu o formație din Coreea de Sud, Jeonbuk Hyundai Motors, ocupanta locului șapte din campionatul țării sale, fiind de așteptat să își oferteze câțiva jucători din rândul grupării ardelene.
Astfel, Dan Petrescu își completează CV-ul de tehnician, pe care mai figurează Sportul Studențesc, Rapid București, Wisła Kraków, Unirea Urziceni, Kuban Krasnodar, Dinamo Moscova, Al-Arabi SC, ASA Târgu Mureș, JS Suning, Al-Nasr, GZ Hengfeng, Kayserispor și, în fine, CFR Cluj. De-a lungul celor trei mandate la gruparea ardeleană, Dan Petrescu și-a trecut în palmares patru titluri de campion, între 2017 și 2022, iar prima dată a câștigat competiția din România, în stagiunea 2008/2009, moment în care o antrena pe Unirea Urziceni, echipă între timp desființată, în 2011.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!