Jucătorii FCSB au sărbătorit titlul cu galeria

Ultima actualizare:

Așteptarea fanilor FCSB a luat sfârșit sâmbătă seară! Echipa „roș-albastră” a cucerit primul titlul după 9 ani și a sărbătorit mai întâi pe gazon și alături de suporteri, în tribune. Bucureștenii au devenit campioni cu trei etape înainte de final, după ce au învins cu scorul de 2-1 pe Farul.

Jucători de fotbal cântând alături de galerie la finalul partidei FCSB - Farul
Fotbaliștii au cântat alături de galerie la finalul partidei (FOTO: Sportpictures)

Paradoxal, anul acesta FCSB a cucerit titlul în fața aceleiași echipe care în urmă cu un an celebra trofeul de campioană în fața lor. E vorba de Farul, formația lui Gică Hagi, care nu a putut face față tăvălugului „roș-albastru”. De altfel, „Regele” a fost primul care a recunoscut superioritatea echipei lui Gigi Becali în acest campionat: „FCSB este o echipă foarte bună, care planifică bine şi merită felicitări”, a spus antrenorul Farului. În ceea ce-i privește pe jucătorii FCSB, explozia de bucurie a fost maximă. Ei au sărbătorit pe teren, alături de familii, au cântat în tribune, alături de fani, după care au sărbătorit în cerc restrâns și pe manele în miez de noapte. Parcă nu le venea să creadă că au înfrânt „blestemul locului secund”, care i-a făcut în ultimii ani să privească la alții cum ridică trofeele deasupra capului.

Gigi Becali deja face calcule pentru Liga Campionilor

În aceste condiții, rămas acasă, Gigi Becali a fost cel care a făcut declarațiile cele mai importante. A făcut-o după meci, la Orange Sport și la Digi Sport, dar apoi, ieri la prânz, și în curtea Palatului pe care-l deține în București. Pentru început, și-a dezvăluit planurile de întărire a echipei în vederea participării în preliminariile Ligii Campionilor: „Campionatul îl iau ca să iau bani din Europa, am ruta campioanelor, e mai uşor cu echipe din ţări mai de nivelul nostru sau chiar şi mai sărace, chiar şi mai tari, dar care pot fi bătute. Şapte, opt jucători iau, din România, din străinătate, neapărat. Îmi place Tachtsidis, dar la mine e alt fotbal. Aşa îmi place şi Bauza, dar pentru trei floricele, nu, că e luptă la mine. Nu pleacă Olaru. Nici nu aș avea cum să fac: în locul lui Olaru să-l iau, în locul lui Tănase să-l iau? Pe Şut şi Lixandru nu-i schimbă nimeni pe acolo, mai e Baba, mai vine şi Edjouma, ce să fac cu Tachtsidis? Am nevoie la mijloc de forţă, putere. Tănase, dacă nu găseşte ofertă bună, vine în iunie. I-am zis să dea răspuns înainte de perioada de pregătire. Alibec rămâne o variantă, vedem”, a declarat Gigi Becali, care a cucerit primul titlu din postura neomologată de antrenor-jucător.

Jucător la FCSB, Băluță cântă alături de Mihai Stoica, oficial FCSB, ultimul având capul spart
Mihai Stoica și-a spart capul în euforia momentului (FOTO: Inquamphotos)

Chiar dacă de regulă jucătorii de bază iau vacanță în ultimele etape de după realizarea obiectivului, Gigi Becali nu concepe așa ceva. Obiectivul lui acum e să-l ducă pe pe nașul său, Gică Hagi, în cupele europene, așa că vrea să joace cu cea mai bună echipă contra rivalelor Farului. "Acum ziceau să ia vacanţă Şut, Coman, Olaru. Stai puţin, cum adică? Ce facem, îl las pe naşul în baltă? Trebuie să fie dreptate. Am vorbit cu Florinel şi i-am zis <<Bine, mă, nu mai e tatăl tău Gică Hagi? Ce vacanţă vrei să iei? Eşti trădător? Dacă nu eşti, te duci la Marijana, te faci bine şi îl aperi pe tatăl tău>>, <<Nu, nea Gigi, nu sunt trădător>>”, a spus Gigi Becali.

Omul de afaceri a vorbit puțin și despre bani. El a mărturisit că jucătorii săi nu au prime pentru titlu, urmând să primească bani abia în momentul în care vor ajunge în Liga Campionilor și vor produce sume din premieri. „Ce prime? Prima la stânga şi prima la dreapta! Primă în Champions League, când aduc banii, a mai spus finanţatorul FCSB.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
sala constanta handbal jpg
Dan Grecu cosr colan jpg
Dan Grecu Nadia Comaneci 1976 jpg
Mbappe facebook webp
Stadion vulcan in Arabia Saudita (X) jpg
CM 2030 jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Michael Schumacher (Getty Images) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net