Superliga, la final: România are patru echipe care se luptă în cupele europene

Ultima actualizare:

Superliga României a ajuns la finele încă unui sezon, în care campioană a fost încoronată FCSB, gruparea lui Elias Charalambous reușind totodată performanța de a fi neînvinsă în play-off. La o distanță considerabilă, pe poziția secundă, s-a clasat CFR Cluj, podiumul fiind completat de Universitatea Craiova.

Ioan Ovidiu Sabău a reușit să o ducă pe Universitatea Cluj în cupele europene (FOTO: Sportpictures)
Ioan Ovidiu Sabău a reușit să o ducă pe Universitatea Cluj în cupele europene (FOTO: Sportpictures)

Ultimele trei partide din play-off-ul campionatului românesc au adus dueluri echilibrate. CFR Cluj a reușit să ia un singur punct din meciul cu FCSB, vineri, în cea din urmă etapă, partidă disputată în Gruia și încheiată 1-1. Gruparea lui Dan Petrescu (57 de ani) a evoluat în inferioritate numerică, încă din minutul 28, cel poreclit „Bursucul” arătându-se supărat de deciziile arbitrului: „Sunt nemulţumit doar de primul minut, când am luat gol. În rest, au jucat excelent! Îmi pare rău că arbitrul a stricat meciul şi a dat un «roşu» la un asemenea meci...”

FCSB răsuflă ușurată, Charalambous rămâne

 De cealaltă parte, Charalambous (44 de ani), deja cu titlul sărbătorit, s-a arătat foarte mulțumit: „24 de meciuri fără înfrângere. Mai important e că azi am văzut șapte-opt jucători tineri, care demonstrează că academia noastră e bună. Am încheiat sezonul în cel mai bun mod posibil. Mulțumit de echipă, deși nu am folosit echipa de bază. Avem viitor!”. Antrenorul cipriot a dorit să pună capăt zvonurilor unei eventuale plecări de la FCSB, declarând la conferința de presă de după ultimul meci din campionat. „Am primit telefoane, dar le-am spus că sunt fericit. Sper să semnez aici și să pun capăt zvonurilor. Vreau să mă deconectez, să mă relaxez, dar vacanța noastră e scurtă. Jucătorii au dat tot, trebuie să se relaxeze”, a punctat cel care a preluat-o pe FCSB din primăvara lui 2023 și care se simte ca acasă lângă gruparea pe care a condus-o către al doilea titlu la rând. FCSB încheie play-off-ul neînvinsă şi termină pe primul loc, mergând în preliminariile din Liga Campionilor, urmată de CFR Cluj, care țintește Liga Europa, competițiile continentale de fotbal urmând să ia startul în iulie. 

Rădoi, misiune dificilă de a-l înlocui pe Mitriță

Ultima etapă din campionat le-a adus, sâmbătă, față în față pe Universitatea Craiova și Dinamo, oltenii impunându-se cu 2-1 și terminând campionatul pe locul trei, echivalentul unui „bilet” în preliminariile Conference League. Tehnicianul din Bănie, Mirel Rădoi (44 de ani), a dat asigurări că se vede la Craiova pe termen lung: „Vreau ca toți angajații clubului să înțeleagă că mergem în aceeași direcție”, a punctat Rădoi, confirmând plecarea lui Alexandru Mitriță (30 de ani): „E foarte greu pentru o echipă din România să țină un astfel de jucător. Dacă mai erau câteva etape, ieșea golgheterul campionatului! Plecarea lui va lăsa un gol imens. Sperăm totuși că avem capacitatea să găsim măcar doi jucători, care să facă împreună cât jumătate de Mitriță”.

Universitatea Cluj, după 53 de ani într-o competiție europeană

Totodată, Universitatea Cluj a primit vizita lui Rapid, duel încheiat 2-2. Ardelenii au reușit clasarea pe locul patru, echivalentul unei calificări în preliminariile Conference League, după 53 de ani într-o competiție europeană, în vreme ce Rapid se află pe penultima poziție. „Aș fi vrut să încheiem cu o victorie, am avut jocul în mână, l-am controlat. Per total, vreau să-i felicit pe jucători că au rămas în istoria acestui club și că o perioadă atât de lungă au dominat campionatul. Îmi doresc să rămână cei care au dus greul. Sigur vor fi achiziții, vrem să ridicăm nivelul, vrem să aducem jucători capabili să lupte pentru obiective mai ambițioase”, au fost cuvintele lui Ioan Ovidiu Sabău (57 de ani). De cealaltă parte, Marius Șumudică (54 de ani) a ales să abandoneze și să plece din Giulești, „din scurt”, cu o etapă înainte de finele campionatului.
„Bățul scurt” a fost tras de Dinamo, care s-a clasat pe ultimul loc în play-off, reușind o singură victorie în această fază a competiției. „Vom pregăti sezonul viitor și vom fi mai buni. Am spus că avem nevoie de 10 jucători sau mai mult, dacă vrem să creștem nivelul și să avem obiective mai mari. Trebuie să transferăm jucători de calitate pentru a fi mai buni și care să merite să poarte tricoul lui Dinamo”, a declarat croatul Željko Kopić (47 de ani).

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Campionatul Mondial 2026 jpg
UTA Arad FCSB (Sportpictures) jpg
Ungaria Romania, handbal feminin (Sportpictures) jpeg
Diego Maradona (EPA) jpg
Erling Haaland (EPA) jpg
Mircea Lucescu (Sportpictures) jpg
Marius Maldarasanu (Sportpictures) jpg
Minge fotbal (Getty Images) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net