A jucat la Liverpool și City, dar a pierdut tot: „Trăiesc ca un condamnat la moarte”

Ultima actualizare:

Deși avea toate șansele să se bucure de o viață liniștită, după încheierea ipostazei de jucător de fotbal, Craig Bellamy este la pământ. În vârstă de 43 de ani, fostul atacant al lui Liverpool FC și Manchester City povestește cum a ajuns să intre în faliment. Și, nu, nu viciile au fost cele care „i-au pus capac”, ci investițiile neinspirate. 

Craig Bellamy a făcut carieră la Liverpool și Manchester City, printre altele (FOTO: Getty Images)
Craig Bellamy a făcut carieră la Liverpool și Manchester City, printre altele (FOTO: Getty Images)

Potrivit Wales Online, fostul internațional galez a pierdut aproximativ 1,4 milioane de lire sterline din bune intenții: acesta i-ar fi investit în niște afaceri, fiind prost sfătuit și neintuind că sunt falimentare. Între timp, antrenor secund la Burnley, Craig Bellamy avertizează oamenii din jur să aibă încredere, atunci când aleg persoanele care să aibă grijă de banii lor. 

„Nu pot deține nimic. Totul a dispărut”

„Am trăit, în ultimii cinci sau șase ani, ca un condamnat la moarte. Parcă așteptam ca cineva să deschidă ușa celulei și să spună: «Azi este ziua finală». Cu toți banii pe care i-am câștigat, nu pot obține o ipotecă. Din punct de vedere financiar, nu am niciun viitor. Mă doare. Nu pot deține nimic. Totul a dispărut. Viața mea a fost pusă în așteptare. Nu sunt un evazionist fiscal, dar am fost foarte naiv, iar Fiscul mă urmărește, de ceva timp, pentru impozite neplătite. Tot ce am avut mi-a fost luat. Dacă te sfătuiesc oamenii nepotriviți, totul devine o «hemoragie», banii se scurg din conturi. Am ajuns în punctul în care falimentul este o ușurare. Înseamnă că pot trăi din nou. Știu că unii oameni vor crede, probabil, că mi-am risipit toți banii pe băutură, jocuri de noroc sau droguri. Nu este așa. Nu mă veți găsi, niciodată, la bar. Nu m-am atins de droguri, de când eram puști. Nu sunt un adept al  jocurilor de noroc. Nu am jucat, niciodată. Dar, din păcate, «am pariat» pe oameni”, a povestit Craig Bellamy pentru sursa citată.

„Vreau ca acest lucru să fie un avertisment pentru alți jucători. Verificați totul, asigurați-vă că persoanele care vă sfătuiesc sunt reglementate. Am fost crescut într-o perioadă în care clubul făcea totul pentru fotbaliști. Fiecare factură era plătită de club. Oriunde aș fi fost, clubul făcea totul pentru mine. Cred că nu e bine. Te face prea vulnerabil. Este bine ca jucătorii să aibă propriile responsabilități, pentru că, într-o zi, clubul nu va mai fi acolo. Către toți jucătorii, învățați să trăiți în lumea reală, într-o zi vă veți retrage și nu va mai fi nimeni alături de voi”, a concluzionat fostul fotbalist, oferind un „avertisment” celor din jur, să fie atenți la ce se întâmplă cu banii lor și să nu se creadă invincibili. Dincolo de toate aceste probleme, cert este că rămân în istorie cele 18 goluri înscrise în tricoul lui Liverpool în 74 de meciuri jucate, în două mandate, din perioada 2006-2012, alte 15 reușite în 51 de partide pentru Manchester City, dar și cele 78 de prezențe la naționala Țării Galilor. 

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Charles, Camilla, Charlotte, Kate, William, George, Louis, Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Michael Schumacher (Getty Images) jpg
Ianis Hagi (Getty Images) jpg
Lewis Hamilton (EPA) jpg
Razvan Sava (EPA) jpg
Universitatea Cluj CFR Cluj (Sportpictures) jpg
simona halep facebook jpg
nadia comaneci gettyimages jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net