Acuzat de viol, Dani Alves se compromite: noi imagini care îl pot condamna

Ultima actualizare:

Dani Alves este o oază de speranță pentru femeile agresate, cazul fotbalistului făcând repede înconjurul lumii și fiind în curs spre a fi judecat.

Dani Alves riscă ani grei de închisoare (FOTO: Getty Images)
Dani Alves riscă ani grei de închisoare (FOTO: Getty Images)

Deși, inițial, fostul fotbalist al echipei FC Barcelona a negat acuzația de viol, iar soția lui a avut drept primă reacție că situația nu le afectează relația și împreună se vor lupta să o depășească, lucrurile s-au schimbat radical. Între timp, Dani Alves a rămas fără club, fără soție - care a decis, între timp, să intenteze acțiunea de divorț și, mai mult decât atât, a avut și o schimbare de abordare: dacă prima dată susținea că nu știe despre existența victimei, ulterior a declarat că o cunoaște și, în cele din urmă, chiar că ar fi fost un act sexual consimțit. Cea mai recentă declarație, însă, îi e contrazisă pe toate palierele: de la martorii de la fața locului, până la mai nou-apărutele probe. Căci, din ultimele informații publicate de ziarul „Marca”, una dintre camerele de supraveghere l-a surprins pe Dani Alves ignorând victima, care plângea în hohote, fiind consolată de prietena ei și de personalul clubului, ceea ce e nefiresc, în condițiile în care fotbalistul a recunoscut că o cunoștea, că vorbiseră și că ar fi avut loc un contact între ei. Sursele punctează faptul că brazilianul a trecut pe lângă tinerele cu care victima era în club, aproape atingându-le, în timp ce fata le povestea angajaților violul care susține că avusese loc în baie. 

Brazilianul și-a schimbat versiunea de patru ori

„Nu putea fi consolată. O întrebam ce a pățit, îi spuneam să îmi zică ce a pățit, să se liniștească. Era extrem de agitată”, a declarat portarul clubului autorităților. Publicația iberică mai amintește că Dani Alves a recunoscut faptul că a existat un act sexual, cu toate că, până acum, și-a schimbat versiunea de patru ori, pierzându-și din credibilitate. În cea dintâi declarație, sud-americanul pretindea că nu o cunoștea pe femeie, apoi a revenit și a spus că i-ar fi oferit o băutură și ar fi vorbit cu ea, iar ulterior a actualizat cele spuse și a menționat că ar fi existat inclusiv atingeri, până la, deocamdată, ultima variantă, în care a confirmat că a avut loc actul sexual. În funcție de verdictul din procesul în care este acuzat de viol, Dani Alves riscă între patru și 12 ani de închisoare. 

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Cristiano Ronaldo (EPA) jpg
Erling Haaland (EPA) jpg
Rafael Nadal si Toni Nadal (EPA) jpg
Mircea Lucescu (Sportpictures) jpg
România Kosovo (Sportpictures) jpg
Rafael Nadal (EPA) jpg
Nationala Romania (Sportpictures) jpg
Nationala Romaniei (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net