Buffon și-a falsificat diploma de studii. Pedeapsa: între 4 luni și 8 ani închisoare

Gianluigi Buffon a vorbit despre un moment delicat din viața sa, când și-a falsificat o diplomă de studii, riscând o sancțiune serioasă: pedeapsa cu închisoarea.

Gianluigi Buffon a mărturisit un episod mai puțin plăcut din viața sa (FOTO: EPA)
Gianluigi Buffon a mărturisit un episod mai puțin plăcut din viața sa (FOTO: EPA)

Între timp ajuns la 46 de ani, fostul goalkeeper italian a povestit cum a încercat să se înscrie fraudulos la facultate. „Am făcut multe greșeli în viață, mai ales când eram tânăr. Dar cea de care sunt cel mai puțin mândru este că mi-am falsificat diploma de absolvire, nu aș mai face-o din nou”, a declarat fostul jucător.
Înapoi în timp, Buffon a ticluit o diplomă falsă de contabilitate, obținută în 1996, pentru a se înscrie la Facultatea de Drept din Parma. La vremea respectivă, portarul a negociat în fața procurorilor o amendă penală de aproximativ 3.000 de euro, riscând pe atunci o pedeapsă pentru fals în acte publice, care era cuprinsă între opt luni și patru ani de închisoare. 

Un simbol al grupării din Torino 

Buffon a spus „adio” carierei de jucător profesionist de fotbal, vara trecută, lăsând în urmă mai multe rezultate notabile. Portarul a aduns 176 de selecții la naționala Italiei, cu care a și cucerit titlul mondial, în 2006. În ceea ce privește parcursul la echipele de club, Buffon a cucerit nu mai puțin de 26 de trofee în „sportul rege”. 
Legendarul italian și-a început parcursul la Parma, făcând pasul spre Juventus Torino, în 2001, unde a evoluat vreme de 17 ani. Apoi, Buffon și-a încercat norocul la Paris Saint Germain pentru un sezon, ca să revină la gruparea italiană. Apoi, s-a întors la Juventus, ca mai târziu să meargă la Parma, de la care s-a și retras, la 45 de ani. Cel mai mult s-a remarcat la gruparea din Torino, pentru care a adunat un număr impresionant de meciuri, 685, în prezent rămânând conectat la sportul care l-a făcut celebru în întreaga lume și acceptând o funcție de coordonare a delegației naționalei Italiei. 

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
wizz air avion la sol
image
image
image
image
image
image
Universitatea Cluj Dinamo (Sportpictures) jpg
Parma (Facebook) jpg
CFR Cluj Rapid (Sportpictures) jpg
Cristiano Ronaldo (EPA) jpg
Real Madrid (EPA) jpg
Sabrina Maneca Voinea (Facebook) jpg
sabalenka instagram jpg
Maradona
image
actualitate.net
image
actualitate.net