Chelsea, campioana lumii: a câștigat Mondialul Cluburilor, învingând PSG
Chelsea Londra „s-a încoronat” drept campioana lumii, după ce englezii au învins, duminică, la New York, echipa campioană a Europei, Paris Saint-Germain cu scorul de 3-0, cucerind Cupa Mondială a Cluburilor.

Cu toate că era considerată favorită, înaintea duelului, PSG a fost „ternă” în prima parte a jocului, londonezii controlând ritmul. Cel care „a spart gheața” a fost englezul Cole Palmer (23 de ani), în minutul 22, acesta reușind chiar „dubla” ('30), pentru ca scorul final să fie stabili de brazilianul João Pedro (23 de ani), în urma unei pase de la același Palmer ('43).
În minutul 86, francezii au rămas în inferioritate numerică, după ce portughezul João Neves (20 de ani) a fost eliminat, pentru că l-a tras de păr pe spaniolul Marc Cucurella (26 de ani). În cele din urma Chelsea s-a impus cu 3-0 în faţa lui PSG şi a cucerit Cupa Mondială a Cluburilor, fiind al doilea triumf al londonezilor în această competiţie, după cel din 2021, când au participat şapte echipe - între timp, actuala ediție a reunit 32 de echipe, repartizate inițial în opt grupe, primele două ocupante din fiecare calificându-se în optimile de finală.
Sumele fabuloase de bani care au fost puse în joc. Cât au câștigat cele două echipe
Antrenorul lui Chelsea, italianul Enzo Maresca (45 de ani), a mărturisit că nu se aştepta să învingă câştigătoarea Ligii Campionilor: „Am un respect enorm pentru PSG şi antrenorul lor. Am pregătit acest meci pentru a câştiga, dar nu mă aşteptam la acest scor. Ştiam că echipa pe care o aveam era capabilă să facă faţă unei astfel de echipe şi a trebuit să-i facem pe jucători să înţeleagă că suntem acolo pentru a câştiga şi nu pentru a fi figuranţi, asta a dat tonul. Suntem campioni mondiali ai cluburilor şi trebuie să fim mândri de asta, suntem încântaţi. Jucătorii merită această victorie! Suntem mândri că am fost capabili să jucăm în această competiţie. Obiectivul nostru, iniţial, a fost să ieşim din grupă, iar, apoi, pas cu pas, am urcat scara. Pot spune că a meritat, am sentimentul că această competiţie va deveni foarte importantă, poate mai importantă decât Liga Campionilor”. Maresca aduce în vitrina lui Chelsea al doilea trofeu în primul său sezon la club, după Conference League. Partida nu a fost lipsită de tensiune: în timp ce se bucura pentru victoria la care a contribuit cu un gol marcat, Pedro a fost lovit de un jucător al formației pariziene și, ulterior, mai mulți jucători din cele două echipe au început să se îmbrâncească și să își arunce cuvinte grele, spaniolul antrenor al lui PSG Luis Enrique (55 de ani) și Enzo Maresca intervenind și ei pentru a-i despărți pe jucători, tehnicianul lui Chelsea fiind cel care a reușit să-l calmeze pe goalkeeper-ul italian Gianluigi Donnarumma (26 de ani), unul dintre inițiatorii conflictului, care a provocat și o accidentare gravă la competiția din SUA, făcând înconjurul lumii. „Ceea ce s-a întâmplat, la finalul meciului, putea fi evitat de toată lumea. Am încercat să-i separ pe jucători, era mare tensiune. Nu trebuia să se ajungă aici. Toată lumea îmbrâncea jucătorii, din cauza tensiunii. L-am văzut pe Maresca împingând jucători și jucători care îl împingeau pe el. E o situație pe care toți trebuia să o evităm. Eu doar am vrut să-i separ pe jucători”, a fost reacția lui Enrique, citat de presa spaniolă.
Fotbaliștii lui Maresca au adus clubului, în total, 110,93 de milioane de euro pentru performanța din SUA, în vreme ce învinsa PSG a rămas cu 92,23 de milioane de euro cumulate, până la calificarea în ultimul act la Campionatul Mondial al Cluburilor.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!



































