Elanul FCSB, învins de experiența lui Manchester United
Meciul începutului de an din fotbalul românesc, FCSB – Manchester United, s-a terminat rău pentru echipa noastră. Englezii s-au impus cu scorul de 2-0, după o partidă pe care au dominat-o, așa cum era de așteptat. Rezultatul duce echipa noastră în play-off-ul din Liga Europa.

Cu un stadion arhiplin – inclusiv scările de acces au fost pline de spectatori – bucureștenii au fost realmente împinși din spate de „al 12-lea jucător”, avântându-se în atac. A rezultat o primă repriză bună pentru echipa „roș-albastră”, chiar dacă jucătorii antrenați de Charalambous nu au avut nici un șut pe poartă. Englezii au dominat, dar apărarea și în special Ngezana și-a făcut foarte bine datoria.
Introducerea lui Garnacho a dat peste cap FCSB
Din păcate, în repriza a doua lucrurile nu au mai stat atât de bine pentru ai noștri. Introducerea lui Garnacho a dat peste cap toată așezarea tactică a bucureștenilor, astfel că, după o bară a spaniolului, în minutul 47, a venit o alta, în minutul 60, a lui Bruno Fernandes. A fost doar semnalul că golul plutește în aer. Și, într-adevăr, la mai puțin de 30 de secunde de la transversala fabuloasă a lui Bruno Fernandes, a venit deschiderea scorului, Dalot trimițând în plasă o minge care a fost recuperată de englezi după o gafă a lui Baba Alhassan, introdus total neinspirat de Gigi Becali la pauză. Apoi, dominarea englezilor a continuat și în minutul 68 a venit și golul doi. Mainoo a concretizat o fază parcă ieșită din PlayStation, dar posibilă doar după ce Adrian Șut a pierdut mingea inexplicabil în preajma careului nostru. Chiar dacă Manchester United s-a impus la zero, trebuie spus că și FCSB a avut o mare ocazie, prin bara lui Daniel Bîrligea, din minutul 64. Acesta a șutat puternic, de la aproape 25 de metri, direct în transversală! De asemenea, în minutul 83, Băluță, introdus cu câteva minute înainte pe teren, a rămas singur cu portarul advers și l-a nimerit ca la tir, ratând ocazia vieții, în fața celui mai puternic adversar întâlnit vreodată.
Au jucat formațiile:
FCSB: Târnovanu – V. Creţu (Al. Băluţă 66), Ngezana, M. Popescu, Dawa, Radunovic – Miculescu (Al. Musi 77), Şut, Edjouma (Baba Alhassan 46), Fl. Tănase (M. Ştefănescu 77) – Bîrligea. Antrenor: Elias Charalambous
Manchester United: Bayindir – Mazraoui, De Ligt, Lisandro Martinez (Leny Yoro 71) – Dalot, Collyer (Amad Diallo 46), Mainoo, Malacia (Garnacho 46) – Eriksen (Casemiro 71), Rasmus Hojlund (Zirkzee 80), Bruno Fernandes. Antrenor: Ruben Amorim
Omagiu al fanilor pentru Helmuth Duckadam
Dincolo de rezultat, merită amintită excepționala coregrafie a „roș-albaștrilor” din startul meciului. Aceștia l-au comemorat pe Helmuth Duckadam, sub ochii plini de lacrimi ai văduvei sale, aflată în tribune. De asemenea, un moment interesant s-a petrecut în minutul 77, atunci când pe teren a intrat un puști, care s-a dus glonț cu telefonul în mână pentru a face un selfie cu Garnacho. Spaniolul a acceptat fără probleme, iar copilul s-a ales cu o amintire pentru toată viața.
În urma acestui rezultat, FCSB a ratat „la mustață” ocuparea unuia din primele 8 locuri din clasament, care asigurau calificare directă în optimile de finală. Așa, „roș-albaștrii” au terminat pe locul 10 și vor juca în play-off-ul de calificare în optimi, contra unui adversar pe care-l vor afla vineri. Meciurile vor avea loc pe 13 și pe 20 februarie.