Naționala a ajuns în Kosovo. „Tricolorii”, gata pentru debutul în Liga Națiunilor

Echipa naţională de fotbal a României e la o zi distanță de cel dintâi meci al noului sezon de Liga Națiunilor, selecționata lui Mircea Lucescu urmând să înfrunte Kosovo, vineri, de la ora 21.45, partida fiind televizată de Antena 1.

Naționala României mai are o zi până la debutul în competiție (FOTO: Facebook)
Naționala României mai are o zi până la debutul în competiție (FOTO: Facebook)

După un zbor care abia dacă a depășit o oră, Nicolae Stanciu&co au ajuns, joi dimineață, la Priştina, fiind gata să înceapă pregătirile pentru partida de debut. De altfel, naționala României are un bilanț pozitiv împotriva adversarilor săi - cele două echipe s-au mai întâlnit doar de două ori, anul trecut, în campania de calificări pentru Campionatul European din 2024 - meciul din Kosovo s-a încheiat cu o remiză „albă”, iar la București, pe Arena Națională, „tricolorii” s-au impus cu  2-0, mulțumită golurilor înscrise de Nicolae Stanciu și Valentin Mihăilă, în minutele 83, respectiv 90+3.

Mesajul lui Edward Iordănescu către foștii „elevi”

Omul care a condus România spre și la EURO 2024, „împingând-o” până în optimile de finală ale competiției, Edward Iordănescu, a transmis un mesaj de motivare, fostul selecționer punctând: „Hai, Romania! Cu sufletul alături de tricolori! La început de drum în Liga Naţiunilor, îmi doresc ca aceşti băieţi extraordinari să facă din nou românii mândri şi fericiţi. Din energia şi emoţia trăite la EURO 2024 alături de suporterii noştri minunaţi, integrând rapid noii colegi, sunteţi datori, pentru milioanele de români care vă iubesc, să vă inspiraţi din performanţă pentru a construi din nou performanţă! Am încredere în fiecare dintre voi şi în echipă, cu atât mai mult cu cât un antrenor prestigios precum Mircea Lucescu vă sprijină cu toată experienţa lui! Uniţi, susţinem România oriunde şi oricând!”.
Totodată, fotbaliștii lui Lucescu Senior vor evolua, tot în luna septembrie, împotriva Lituaniei, acasă, pe 9 septembrie, de la 21.45, meci care se va disputa pe Stadionul Steaua. 

Programul României în Liga Națiunilor

6 septembrie: Kosovo-România
9 septembrie: România-Lituania
12 octombrie: Cipru-România
15 octombrie: Lituania-România
15 noiembrie: România-Kosovo
18 noiembrie: România-Cipru

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Cristiano Ronaldo (EPA) jpg
Erling Haaland (EPA) jpg
Rafael Nadal si Toni Nadal (EPA) jpg
Mircea Lucescu (Sportpictures) jpg
România Kosovo (Sportpictures) jpg
Rafael Nadal (EPA) jpg
Nationala Romania (Sportpictures) jpg
Nationala Romaniei (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net