Procurorii acuză: moartea lui Maradona ar fi fost provocată

Ultima actualizare:

La un an și jumătate de la moartea lui Diego Maradona, există încă lucruri nerezolvate. AFP notează că procuratura argentiniană cere ca personalul medical care s-a îngrijit de fostul fotbalist să fie pus sub acuzare de „omor din neglijenţă”.

Maradona s-a stins din viață în 2020 (FOTO: EPA)
Maradona s-a stins din viață în 2020 (FOTO: EPA)

Solicitarea a fost făcută, miercuri, procurorii considerând că „omisiunile” şi manevrele defectuoase ale celor opt cadre medicale responsabile cu îngrijirea lui Maradona l-au pus pe acesta într-o „situaţie de neputinţă”, lăsându-l „în voia sorţii”, în timpul unei spitalizări la domiciliu „scandaloase”, se arată în dosarul judiciar. Tot acolo scrie despre cadrele medicale că „au fost protagoniştii unei spitalizări la domiciliu fără precedent, total deficitare şi imprudente”, comițând „o serie de improvizaţii, erori de management şi omisiuni”.

Astfel, cele opt cadre medicale vizate sunt acuzate de „omor simplu cu posibilă intenție”, o încadrare potrivit căreia cineva comite neglijențe, știind că acestea pot duce la moartea cuiva. Pedeapsa prevăzută este închisoarea de opt, până la 25 de ani.

În această fază, pe fondul rechizitoriului, apărarea acuzaţiilor urmează să îşi prezinte argumentele, având posibilitatea de a solicita respingerea cauzei. Dosarul ar putea fi trimis, apoi, către tribunalul din San Isidro, localitate aflată în suburbiile Buenos Aires.

Diego Armando Maradona a murit la 25 noiembrie 2020

Diego Armando Maradona a murit, la 25 noiembrie 2020, la vârsta de 60 de ani. Cauza declarată a fost insuficienţă cardiacă acută, decesul petrecându-se într-o reşedinţă din nordul capitalei argentiniene, în timp ce se recupera, după o operaţie suferită la creier.

Maradona rămâne unul dintre cei mai mari, dar și mai controversați fotbaliști din istorie, fiind chiar suspendat, mai bine de un an, la începutul anilor '90, pentru consumul de cocaină. De altfel, în perioada aceea era considerat cel mai bun jucător de pe glob, numai la națională totalizând 91 de selecții și 31 de goluri. Nici după retragere n-a renunțat la obiceiul care i-a adus supendarea și, mai târziu, numeroase probleme de sănătate. După ce a depășit dependența de droguri, răspunzând pozitiv provocării de a fi gazda unui show de televiziune argenitian, ulterior a devenit chiar selecționer al naționalei țării sale, conducând-o până în sferturile de finală ale Campionatului Mondial din 2010, în vreme ce, ca jucător, a adunat 91 de selecții și 31 de goluri.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Michael Schumacher (Getty Images) jpg
Ianis Hagi (Getty Images) jpg
Lewis Hamilton (EPA) jpg
Razvan Sava (EPA) jpg
Universitatea Cluj CFR Cluj (Sportpictures) jpg
simona halep facebook jpg
nadia comaneci gettyimages jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net