Spania, în alertă: căpitanul Rodri va fi operat. Nu se știe când revine
După ce a încheiat Campionatul Mondial cucerind titlul cu Spania și a fost ales cel mai bun jucător al competiției, Rodri (30 de ani) are în față o perioadă mai puțin „roz”, fotbalistul legitimat la Manchester City urmând să fie supus unei intervenții chirurgicale pentru o leziune la spate.

Vestea vine într-un moment delicat, dat fiind că înțelegerea lui cu „cetățenii” expiră într-un an, iar în acest moment nu există o dată prevăzută pentru revenirea sa pe teren. Cum accidentările la spate sunt imprevizibile, în acest moment este dificil de făcut o estimare în privința recuperării și a stării sale medicale, în viitorul apropiat, de după operație.
Urmărit de accidentări și probleme
Cele opt meciuri de la Cupa Mondială, toate cu el titular, și-au spus cuvântul iar la scurt timp după ce a ridicat trofeul suprem deasupra capului, Rodri a luat decizia unei pauze prelungite, pe perioadă nedeterminată, potrivit presei internaționale. De altfel, în ultimii ani, jucătorul spaniol a traversat o lungă perioadă, în care a făcut mari eforturi să revină după operația la ligamentul încrucișat anterior, din septembrie 2024. Accidentarea l-a făcut indisponibil pentru aproape tot sezonul 2024/2025 și nici stagiunea trecută nu a fost „sărit” de probleme, ceea ce s-a văzut numaidecât în cifrele sale, adunând 33 de jocuri în toate competițiile și fiind titular în 17 meciuri din Premier League.
Chiar și așa, potrivit presei spaniole, Real Madrid urmărește atent situația lui Rodri și încearcă să îl transfere în La Liga de la City, încă nu oricum, ci gratis. Rodri se află în Premier League din iulie 2019, atunci când a fost transferat pentru 70 de milioane de euro de la Atlético Madrid. În total, de-al lungul timpului, a adunat 298 de meciuri jucate pentru echipa sa, contribuind cu 28 de goluri și 32 de pase decisive, în prezent având o valoare de 55 de milioane de euro, conform Transfermarkt.


































