Tensiuni în Liga Campionilor. Antrenorul lui Arsenal, comportament scandalos

Calificarea spectaculoasă, de marți, a lui Arsenal Londra în sferturile de finală din Liga Campionilor a fost „cu cântec”. După ce, la finele timpului regulamentar, tabela arăta 1-1, deznodământul s-a petrecut la loviturile de departajare, unde londonezii s-au impus cu 4-2, asigurându-și pentru prima oară, din 2010 și până astăzi, prezența în această fază a celei mai tari competiții intercluburi de fotbal din lume. 

Mikel Arteta, antrenorul lui Arsenal, a calificat echipa în sferturile Ligii Campionilor (FOTO: EPA)
Mikel Arteta, antrenorul lui Arsenal, a calificat echipa în sferturile Ligii Campionilor (FOTO: EPA)

După perioada cu emoții de la penalty-uri, antrenorii celor două echipe au fost surprinşi de camerele de filmat într-o discuţie „aprinsă”, iar tehnicianul lui FC Porto, Sérgio Conceição, vizibil furios, i-a șoptit ceva lui Mikel Arteta. La conferința de presă, cel dintâi a comentat episodul. „În timpul jocului, el (n.r. antrenorul lui Arsenal) s-a întors spre bancă şi mi-a insultat familia în spaniolă - trebuie să fie o chestie a antrenorilor iberici, pentru că același lucru s-a întâmplat și cu Guardiola. La final, i-am atras atenţia lui Arteta, pentru că persoana pe care a insultat-o nu mai este printre noi”, a precizat fostul internaţional portughez, care a mai spus că „ar trebui să se concentreze pe echipa lui, rezultatul nu a fost corect, noi meritam să mergem mai departe”.

Antrenorul londonezilor a negat scurt acuzațiile

De cealaltă parte, Arteta a negat scurt acuzațiile omologului său, preferând mai curând să se concentreze pe desfășurarea meciului din cupele europene. „A fost o seară magică. Ne ne așteptam la un meci greu împotriva unui adversar puternic, care e foarte bine organizat. Am marcat un gol frumos, dar am avut nevoie de penalty-uri, ceea ce se adaugă la experiența noastră. Ne-am pregătit bine pentru asta! Am observat la jucători cât de mult și-au dorit să câștige, cât de mult s-au luptat. Când joci așa, mai devreme sau mai târziu se întâmplă lucruri bune. Probabil că nu am mai trăit o asemenea atmosferă pe Emirates, a fost fantastic de la început și până la final! Le mulțumesc suporterilor, au avut un impact uriaș asupra meciului. Am exersat penalty-urile la antrenamente, acolo, unii dintre jucători au mai ratat. Calificarea e un mare pas înainte pentru club, dar nu suntem mulțumiți, acum vrem să mergem și mai departe”, a declarat Arteta, clubul său ieșind cu o poziție oficială, de asemenea, prin care punctează că nu au existat injurii. 
În celălalt meci al serii, FC Barcelona a învins-o pe SSC Napoli cu 3-1, după 11 în tur, iar în sferturile de finală din Liga Campionilor și-au mai asigurat prezența Bayern München, Manchester City, Real Madrid și Paris Saint-Germain.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Romania nationala fotbal (Sportpictures) jpg
Ianis Hagi (Sportpictures) jpg
Nationala fotbal Romania (Sportpictures) jpg
sala constanta handbal jpg
Dan Grecu cosr colan jpg
Dan Grecu Nadia Comaneci 1976 jpg
Mbappe facebook webp
Stadion vulcan in Arabia Saudita (X) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net