Maria Sălăjan: «Fiii noştri sunt cea mai mare bucurie»

Am avut o copilărie foarte grea, pentru că tata a căzut în patima alcoolului. Mi-am spus mereu că n-am să accept o căsnicie cu bătăi şi umilinţe, lipsită de respect. Apoi, în anul 1971, l-am întâlnit pe viitorul meu soţ.

Ne-am îndrăgostit la prima vedere şi ne-am luat,deşi mamei nu i-a plăcut,ba chiar ne-a interzis să ne căsătorim.

De curând,am împlinit 39 de ani de căsnicie,iar în toţi aceşti ani am trecut împreună prin multe peripeţii şi necazuri,căci viaţa în căsătorie nu e roz. Soţul meu a suferit două accidente vasculare şi a fost paralizat pe stânga.

Şi-a revenit,însă a rămas cu epilepsie şi face adesea crize. Sufăr alături de el şi îi voi fi mereu alături până când moartea ne va despărţi,aşa cum am jurat la căsătoria noastră.

Dacă avem o mulţumire sufletească aceasta este că Dumnezeu ne-a binecuvântat cu doi fii,care ne-au dat nepoţi,unul de opt şi celălalt de cinci ani. Sunt departe de noi,în Spania,unde au plecat acum opt ani.

Doar în vacanţe ne întâlnim şi uneori mergem şi noi la ei. Printre multele locuri deosebite pe care le-am vizitat acolo a fost oraşul Toledo,aflat la zece kilometri de locuinţa fiului meu cel mare. De fiecare dată când ne reunim ne simţim minunat. Sunt foarte fericită că Dumnezeu ne-a dat aşa copii buni şi nurori deosebite!