Brigitte Bardot și-a abandonat singurul copil pentru un bărbat. A născut în condiții extreme băiețelul pe care-l considera „o tumoră canceroasă”
A fost idolul unei generații, simbolul absolut al feminității și al libertății, dar în spatele imaginii de divă se ascunde una dintre cele mai incomode și controversate povești din viața unei celebrități. Brigitte Bardot nu și-a dorit niciodată să fie mamă, iar acest refuz avea să marcheze definitiv viața fiului ei și relația dintre ei, chiar și la maturitate.
La 25 de ani, aflată în plină ascensiune profesională și adorată de public, Brigitte Bardot află că este însărcinată. Vestea nu vine cu emoție sau bucurie, ci cu panică și repulsie. Actrița a încercat cu disperare să avorteze, însă legislația din Franța acelor ani făcea imposibil acest lucru.
Nimeni nu a vrut să își asume riscul, iar Bardot s-a simțit prinsă într-o capcană din care nu mai vedea ieșire.
Tatăl copilului, actorul Jacques Charrier, a convins-o să renunțe la idee și să se căsătorească. Pentru Bardot, sarcina a fost trăită ca o pierdere a propriei identități. În autobiografia sa, avea să descrie cuvinte dure și tulburătoare, comparând burta de gravidă cu un sicriu pus peste viața pe care o cunoscuse până atunci.
Nouă luni de teroare și o naștere trăită ca un asediu
Ultimele luni de sarcină au fost pentru Bardot un adevărat coșmar. Presa și fotografii au înconjurat constant locuința actriței, dorind să surprindă imaginea „zeiței” devenită mamă. Terorizată și refuzând să mai iasă din casă, Brigitte a ales să nască în apartament, de teamă să nu fie urmărită până la spital.
Pe 11 ianuarie 1960 se naște fiul ei, Nicolas Charrier. Momentul care pentru mulți părinți ar fi fost unul definitoriu nu a adus nicio schimbare în sentimentele actriței. Din contră, respingerea a devenit și mai puternică.
În cartea sa, Brigitte Bardot își descrie copilul nenăscut drept „o tumoră canceroasă” și recunoaște că s-a lovit în mod repetat în stomac, sperând să piardă sarcina. După naștere, a refuzat să își vadă fiul, să îl alăpteze sau să aibă grijă de el. A declarat ulterior că ar fi preferat să nască un câine, o afirmație care a scandalizat opinia publică chiar și la mulți ani distanță.
Jacques Charrier spera că instinctul matern va apărea în timp. În realitate, Bardot se comporta ca o mamă doar în fața camerelor de fotografiat. Se temea că maternitatea îi va distruge aura de simbol sexual și că bărbații nu o vor mai privi cu aceeași admirație. Copilul simțea tensiunea și respingerea, plângând de fiecare dată când era ținut în brațe de mama sa.
La scurt timp, Brigitte Bardot se îndrăgostește de actorul Sami Frey și pleacă alături de el, abandonând definitiv ideea de viață de familie. Jacques Charrier cere divorțul și solicită custodia copilului, pe care o și obține. La proces, Bardot refuză explicit să aibă grijă de fiul ei, declarând că cineva trebuie să se ocupe de copil pentru ca ea să își poată continua viața.
Această decizie avea să fie ruptura definitivă dintre mamă și fiu, una care nu a mai putut fi reparată pe deplin niciodată.
Încercări tardive de apropiere și un refuz dureros
Ani mai târziu, Bardot a încercat să își îmbunătățească relația cu Nicolas. La 12 ani, băiatul a venit să locuiască temporar cu mama sa, însă episodul s-a încheiat rapid.
Actrița l-a trimis înapoi tatălui, explicând că nu poate avea grijă de el deoarece pregătea un eveniment social. După acel moment, Nicolas a refuzat să își mai vadă mama timp de mai mulți ani.
Ajuns la maturitate, Nicolas a studiat economia la Paris, a fost atras de muzică și a debutat în modeling. În 1984 s-a căsătorit cu Anne-Line Bjerkan, fiica unui diplomat, însă Brigitte Bardot nu a fost invitată la nuntă.
Ulterior, fiul ei s-a mutat în Norvegia, a devenit tată a două fete, iar actrița nu a fost primită niciodată cu adevărat în familia lui.
Relația la maturitate: un armistițiu rece
În 1997, publicarea memoriilor lui Brigitte Bardot a declanșat un nou scandal. Fostul soț și fiul ei au dat-o în judecată pentru dezvăluiri intime și insulte, iar instanța a obligat-o să plătească o amendă considerabilă. Orice șansă de reconciliere reală s-a risipit atunci.
Întrebat de ce nu are o relație apropiată cu mama sa, Nicolas a oferit un răspuns devenit celebru: „Eu îmi iubesc familia. Ea iubește doar hainele de blană.” Declarația a rezumat, în câteva cuvinte, distanța emoțională dintre cei doi.
Deși Bardot a încercat, târziu, să își justifice comportamentul și să vorbească despre o iubire exprimată prin scrisori, rănile au rămas. Relația dintre mamă și fiu nu a mai fost niciodată una normală, ci doar un armistițiu rece, marcat de reproșuri, tăceri și distanță.
