Cât valorează lenjeria intimă a unui sex simbol? Obiectele personale ale lui Brigitte Bardot, vândute pe sume colosale la licitație!
Sex simbolul anilor ’50 și ’60 continuă să fascineze și-n ziua de azi, motiv pentru care orice obiect asociat cu legendara actriță stârnește interesul colecționarilor. Cât valorează obiectele lui Brigitte Bardot acum?

În ultimele zile, au circulat informații potrivit cărora cele mai intime obiecte ale actriței, inclusiv lenjeria sa intimă, au fost vândute la Paris pentru aproape 1 milion de euro, adică de aproximativ 20 de ori peste valoarea estimată. Printre piesele menționate s-a aflat un tutu negru, cămăși de noapte, pălării din paie, ochelari de soare, pantofi Repetto, dar și obiecte din celebra sa reședință din Saint-Tropez, La Madrague.
Brigitte Bardot s-a stins din viață la vârsta de 91 de ani, în decembrie 2025, și abia acum a aflat și presa internațională că cel de-al patrulea soț al ei și ultimul partener din ultimii săi 30 de ani de viață, Bernard d'Ormale, a fost dezmoștenit.
Cu alte cuvinte, s-a obținut 1 milion de euro zilele acestea, din vânzarea obiectelor personale ale regretatei dive a marelui ecran, însă fostul ei soț trăiește în sărăcie, într-o garsonieră socială, pusă la dispoziție de primărie.
Fostul
„domn Bardot” a condamnat scoaterea la licitație a unor obiecte personale de-ale fostului sex simbol, printre care și lenjeria sa intimă, și a catalogat drept
„scandaloasă” inițiativa, dar nimeni nu l-a ascultat pe cel care i-a fost alături celebrei blondine timp de trei decenii. E limpede că există mari disensiuni între fostul soț al lui Brigitte și unicul copil al acesteia, iar licitația aceasta n-a făcut decât să mărească distanța sufletească dintre cei doi, din păcate.
Banii obținuți vor fi redirecționați către fundația lui Brigitte, care se ocupă cu salvarea și ocrotirea animalelor, dar și către unicul ei copil, Nicolas-Jacques Charrier, de 66 de ani. Din păcate, fostul ei soț nu va beneficia deloc de suma obținută la licitație, în ciuda condițiilor grele de viață în care se află bărbatul de 85 de ani în acest moment.
foto - Profimedia



































