David Beckham, despre viața cu Victoria: „Îi dau bătăi de cap”. Ce se întâmplă între cei doi?
David Beckham a dat din casă! Starul a povestit într-un interviu cum o supune la „muncă grea” pe soția lui, Victoria Beckham: „Îi dau multă bătaie de cap”, a spus el. La ce s-a referit sportivul și ce se întâmplă între ei?

David și Victoria Beckham formează un cuplu de aproape 3 decenii / foto: Instagram
Fostul star al fotbalului englez, David Beckham (49 de ani), și fosta membră a formației Spice Girls, Victoria Beckham (50 de ani), formează un cuplu de peste 28 de ani. S-au cunoscut în 1997, la un meci caritabil, iar doi ani mai târziu s-au căsătorit.
De când și-au unit destinele par de nedespărțit, iar mulți se pot întreba care este secretul mariajului lor longeviv, mai ales că nu multe cupluri de celebrități au rezistat împreună atât de mult timp.
Ei bine, unul dintre ingredientele relației lor fericite ar putea fi pasiunea comună pentru sport! David Beckham și Victoria au o rutină intensă de exerciții fizice și se antrenează împreună de cinci ori pe săptămână.
Într-un interviu pentru revista „Men’s Health UK”, David Beckham a dat din casă și a povestit că îi dă „bătăi de cap” Victoriei la sală: „Acum ne antrenăm de cinci ori pe săptămână. Îmi place să mă antrenez cu Victoria. Îi dau bătăi de cap. De fapt, amândoi ne dăm bătăi de cap unul altuia”, a pus David, referindu-se la rigurozitatea cu care ambii execută exercițiile fizice.
Așa se antrenează David Beckham!
A trecut aproape un deceniu de când David Beckham s-a retras din fotbal, dar fizicul său nu o arată, iar asta grație antrenamentelor sale. Rutina lui de fitness a fost făcută publică de jurnaliștii de la „Augustman.com”, așa că iată cum arată trei antrenamente:
Luni
- Încălzire - 5 min. stretching + 20 de min. alergare ușoară
- Exerciții tip „împins sania” (Sled Push) - 50 m × 5 seturi
- Flotări - 20 repetări × 3
- Exerciții cu frânghia Battle Rope - 30 sec. × 3
- Kettlebell Swing (sau balans Kettlebell) - 20 repetări × 3
- Genuflexiuni cu greutăți - 20 repetări × 3
Marți (zi de cardio)
- Alergare 1 h, care implică: 60 m înainte + 60 m înapoi × 10 seturi (cu 5 minute pauză)
Miercuri
- Genuflexiuni cu sărituri - 40 repetări × 5
- Flotări - 30 repetări × 5
- Ridicări de picioare din atârnat - 20 repetări × 5
- Flotări cu săritură - 5 repetări × 5
- Planșă cu ridicare din flotare - 10 × 5
- 1 antrenament la alegere de tip HIIT (High Intensity Interval Training) - de exemplu, lovituri cu mingea medicinală.